Majoritatea speciilor din
genul Aechmea sunt originare din America Meridională şi sunt
epifite, trăind pe arborii din pădurile pluviale. Particularitatea acestor plante este aceea că înfloresc doar o singură dată şi apoi mor, însă între timp produc mlădiţe în partea bazală din care este posibil să se obţină plante. Aspectul este de rozetă cu
frunze dure, gri-verzi şi dispuse astfel încât să îndrume apa către un "canal central". Atunci când sunt adulte, aceste plante produc în centrul
rozetei un
peduncul floral lung, care poartă o inflorescenţă mare în formă de
ciorchine.
Cultivare
Numeroasele
specii ale
genului Aechmea cresc bine într-un ambient foarte luminos (fără a fi însă expuse direct la soare), umed şi cu o temperatură de peste 15 °C.
Primăvara şi
vara necesită udări abundente evitând totuşi ca apa să stagneze în ghiveci. "Canalul" central al rozetei este ţinut mereu plin cu apă, care se reînnoieşte periodic. Este util să se administreze
vara, la fiecare 2 săptămâni, un îngrăşământ lichid adecvat.
Ecmea se plantează la sfârşitul primăverii în ghivece conţinând un amestec format din turbă, pământ din frunze, ace de pin şi un pumn de nisip. Chiar şi
toamna şi
iarna trebuie ca amestecul să fie menţinut umed, iar cavitatea centrală a rozetei să fie plină cu apă. Când, spre sfârşitul iernii,
inflorescenţa începe să se ofilească, tăiaţi de la bază pedunculul floral cu ajutorul unui cuţit ascuţit; la puţin timp veţi vedea ivindu-se în jurul bazei plantei mlădiţele şi în timp ce acestea se dezvoltă rapid mama se ofileşte şi apoi moare.
Reproducere
Reproducerea este oarecum uşoară şi se face prelevând lăstari bazali tăindu-i de la bază, în orice perioadă a anului, deoarece sunt destul de rezistenţi; când locul tăieturii se cicatrizează (în general sunt suficiente 1-2 zile), mlădiţele pot fi replantate.
Pericole şi precauţii
Frunzele acestor plante pot fi degradate de diferiţi agenţi atmosferici. În mod special, aerul prea uscat le face să se decoloreze; în acest caz va fi oportun să asiguraţi
umiditatea plantei punând-o într-un lighenaş cu apă şi prundiş. Şi curenţii de aer şi frigul sunt foarte periculoşi; temperatura minimă nu trebuie niciodată să scadă sub 13 °C; dacă însă aceasta urmează să se întâmple, transferul plantei în timp util într-un loc mai cald ar putea-o salva.
Specii
Aechmea chantinii are o rozetă "deschisă" şi frunze mari ce prezintă striaţii argintii transversale pe ambele părţi;
bracteele sunt portocalii, iar
florile de culoare roşu-aprins. Faţă de alte ecmee această
specie pretinde mai multă
umiditate şi o temperatură mai crescută: minimum 18 °C.
Aechmea fasciata este
specia cea mai comună şi mai simplu de cultivat în apartament. Se caracterizează prin prezenţa unei
rozete de frunze dure, lungi de până la 60 cm, scorţoase, cu margini zimţate, colorate gri-verde cu striaţii transversale albe-argintii; în august din rozetă se iveşte un
peduncul floral pe care apare un "glob" de
bractee (mici frunze foarte colorate) roz din care emerg
flori delicate, albastru-pal; această inflorescenţă ţine aproximativ 4 luni.
Aechmea fulgens var. discolor este o plantă decorativă cu frunze scorţoase: partea superioară este verde-oliv, iar cea inferioară roşie-purpurie. Inflorescenţa este un ciorchine de flori purpurii din care iau naştere ulterior
fructe roşii ovale. În fine, specia destul de puţin răspândită comparativ cu precedentele este
Aechmea marmorată, originară din America Meridională, care poate atinge o înălţime de aproximativ 50-60 cm. Prezintă frunze verde-alb cu zone mai închise la culoare şi cu inflorescenţa roşietică.
