Originară din Sud-Estul Asiei,
Aglaonema aparţine unei
familii de o frumuseţe extraordinară; se cultivă pentru
frunzele lor, adesea vărgate, şi pentru
inflorescenţele văratice caracteristice, care prezintă
bractee. Sunt plante uşor de cultivat, dar necesită căldură şi
umiditate întregul an; se amplasează în plină lumină chiar dacă sunt capabile să suporte bine şi umbra. Cresc foarte lent.
Cultivare
Plantele adulte se transvazează la fiecare 2-3 ani, în luna aprilie, la o temperatură constantă nu mai mică de 18-21 °C; amestecul compus din pământ, nisip, turbă şi muşchi trebuie să fie bine drenat. Trebuie să fiţi atenţi să nu îl comprimaţi deoarece aceasta ar putea încetini creşterea plantei.
Aglaonema pretinde căldură atât
vara, cât şi
iarna, necesitând temperaturi în jurul a 18 °C
vara şi nu mai mici de 15 °C
iarna. Aceste plante se udă regulat şi abundent; furnizaţi-le un îngrăşământ lichid o dată la 2 săptămâni.
Toamna şi iarna amplasaţi-le la umbră sau în plină lumină (dar niciodată direct la soare), într-un loc ferit de curenţi de aer; udaţi-le atât cât să menţineţi amestecul din ghiveci umed.
Reproducere
Aglaonema se
reproduce în aprilie plantând (într-un amestec similar celui folosit pentru plantele adulte) mlădiţele bazale care prezintă 3 sau 4
frunze noi şi
rădăcini bune. Fiţi atenţi ca temperatura să fie menţinută în jurul a 21 °C până când
vlăstarele vor "prinde". Vara în jurul părţii inferioare a plantei de formează lăstari tineri: puteţi să îi prelevaţi în
primăvara următoare lăsându-le ataşate câteva rădăcini, iar apoi să-i plantaţi în ghiveci.
Seminţele de
Aglaonema nu se pot găsi cu uşurinţă; în orice caz, se însămânţează în luna martie într-o lădiţă, la adâncimea de 6 mm, în pământ umed, la temperatura de 21 °C.
Tufele mari de plante bătrâne se pot divide şi replanta în timpul verii.
Pericole şi precauţii
Păianjenul roşu este unul dintre puţinii paraziţi care pot contamina această plantă; combăteţi-l prin stropire regulată cu apă şi
acaricide specifice pentru plantele de apartament. Mucegaiul cenuşiu Botrytis şi petele frunzelor sunt rare şi se combat cu
fungicide. Evitaţi să lăsaţi planta în plin soare:
frunzele se pot arde sau răsuci.
Specii
Aglaonema angustifolium are frunze drepte, lungi, cu vârfurile efilate; nervaţiunea imprimă frunzei un aspect încreţit.
Aglaonema commutatum, înaltă de doar 5 cm, are frunze
lanceolate, verde închis cu pete gri-argintii;
bracteele (spatele) apar în iulie şi sunt succedate de
fructe tip bacă colorate roşu închis.
Aglaonema costatum prezintă frunze în formă de inimă, verde intens, lucioase, cu pete şi cu nervura centrală albă. Un exemplar de
Aglaonema crispum poate ajunge la 90 cm înălţime şi are frunze late, scorţoase, ovale sau ascuţite, colorate verde gri sau argintiu.
Aglaonema modestum creşte până la 90 cm înălţime şi are frunze verzi, ceroase, lungi de 15-20 cm cu nervura centrală gri-argintie; cu timpul dezvoltă o inflorescenţă tip
spic având în centru o bractee albă-crem. Foarte decorativă este
varietatea "
Silver Queen" cu frunze lungi chiar şi de 22 cm, ovale-lanceolate, gri-verzi cu spoturi gri-argintii.
Aglaonema oblongifolium este
specia cea mai mare. Înaltă de până la 1 m, prezintă
inflorescenţe centrale tip spic, bractee cărămiziu aprins şi frunze dese, scorţoase, verzi-albastre cu mici pete albe-verzi.
Aglaonema pictum are frunze alungite sau
eliptice, colorate verde închis cu pete deschise la culoare şi bractee galbene-verzi, care apar în august.
Aglaonema pseudobracteatum are frunze lanceolate, colorate verde intens, cu "pistrui" galbeni-crem şi bractee albe. Specia
Aglaonema versicolor a început să se cultive recent: prezintă frunze împestriţate în diferite nuanţe de verde.
