Begonia este un
gen foarte vast, cuprinzând peste o mie de
specii care se împart în trei grupe principale, în funcţie de tipul de
rădăcini: rizomatoase, tuberculate şi fasciculate (sau fibroase). Există totuşi câteva caracteristici comune:
frunze asimetrice care cresc
alternativ de-a lungul tulpinilor,
flori masculine şi feminine separate, dar care cresc în aceeaşi inflorescenţă (în special, cime sau raceme
apicale).
Speciile rizomatoase sunt plante permanent verzi, cultivate pentru frumuseţea şi
varietatea culorilor frunzelor.
Varietăţile şi hibrizii begoniilor tuberculate produc
vara flori mari, colorate, simple sau dispuse în perechi.
Begoniile fasciculate sunt plante permanent verzi, însă unele îşi pierd o parte din frunze în timpul iernii; toate produc floricele graţioase; unele sunt
arbuşti cu poziţie verticală, iar altele sunt căzătoare.
Cultivare
Primăvara şi
vara begoniile rizomatoase trebuie expuse în plină lumină, dar nu direct la soare; preferă o temperatură de 15 °C; udaţi-le o dată sau de două ori pe săptămână, sau chiar mai des, dacă este foarte cald.
Begoniile tuberculate cresc mai bine în locuri luminoase, dar neexpuse direct la soare; udaţi-le moderat, iar dacă temperatura este mai mare de 18 °C puneţi ghiveciul într-o albie cu prundiş ud, pentru a menţine
umiditatea; administraţi un îngrăşământ lichid conţinând potasiu la fiecare 2 săptămâni în timpul perioadei de creştere. Se replantează
primăvara, folosindu-se un amestec pe bază de turbă şi asigurând un drenaj corespunzător cu ajutorul bucăţelelor de teracotă plasate pe fundul ghiveciului. Îngrijirea este mai complexă pentru
begoniile cu rădăcini fasciculate: planta se expune în plină lumină, dar nu direct la soare; creşte bine la o temperatură în jur de 15 °C, dacă însă aceasta depăşeşte 20 °C aşezaţi planta la umbră; aerul trebuie ventilat, dar lipsit de curenţi; planta trebuie udată o dată sau de două ori pe săptămână, sau chiar mai des dacă temperatura este ridicată: fiţi atenţi să nu stropiţi apă direct pe flori pentru a nu le păta; aveţi grijă să îndepărtaţi
frunzele şi
florile îndată ce s-au uscat, deoarece dacă le lăsaţi pe plantă pot distruge şi determina putrezirea frunzelor sănătoase cu care sunt în contact. Din aprilie până în septembrie administraţi-le un îngrăşământ lichid la fiecare 2 săptămâni. Operaţiile care se efectuează
toamna şi
iarna sunt diferite în funcţie tipul plantei:
begoniile rizomatoase se ţin într-un loc
umbros, în care aerul nu este prea uscat; se udă moderat pentru a permite pământului să se usuce între udări: temperatura trebuie să fie de cel puţin 13 °C şi trebuie să se întrerupă administrarea îngrăşământului; dacă este necesar,
iarna se poate transvaza planta într-un a-mestec constituit din 3 părţi turbă şi una de
nisip grosier. Pentru
begoniile tuberculate la sfârşitul toamnei, reduceţi udarea şi chiar suspendaţi-o atunci când
frunzele încep să cadă. În acest moment se extrag
tuberculii din pământ, se curăţă pământul de reziduurile vegetale şi se plantează
pe timpul iernii într-o lădiţă cu turbă uscată, într-un loc răcoros şi aerat unde nu putrezeşte şi nu îngheaţă. Eventual presăraţi o pulbere fungicidă pentru a le proteja de infestări.
Begoniile cu rădăcini fasciculate pretind o temperatură în jurul a 15 °C, dar supravieţuiesc chiar şi la 10 °C. Reduceţi udările în funcţie de temperatura mediului; acestor begonii li se taie o parte din ramuri la sfârşitul lui februarie pentru a le reda vigoarea şi forma regulată; întotdeauna în această perioadă trebuie să le replantaţi dacă
rădăcinile au ocupat complet ghiveciul.
Reproducere
Begoniile rizomatoase se multiplică prin
butaşi din tulpină sau frunză; în acest caz împărţiţi o frunză frumoasă şi sănătoasă în porţiuni pătrate pe care le aşezaţi cu faţa inferioară orientată în jos într-o tavă ce conţine nisip şi turbă în părţi egale; menţineţi
butaşii într-un mediu umed şi la adăpost de lumină prea puternică; imediat ce se ivesc noile plante, transferaţi-le la lumină puternică.
Begoniile tuberculate se înmulţesc prin butaşi şi prin
divizarea tuberculilor; în aprilie prelevaţi din
vlăstarele bazale butaşii, dacă este posibil lungi de 7-10 cm şi având ataşată o parte din
tubercul; plantaţi-i într-un amestec de turbă şi nisip în părţi egale şi menţineţi-i la o temperatură de 20 °C; atunci când vor prinde rădăcini, transferaţi-i în ghivece diferite. Tuberculii se plantează în martie-aprilie cu partea concavă îndreptată în sus, la circa 18 °C, în recipiente pentru
reproducere pline cu turbă umedă; când apar primele
vlăstare transferaţi-le în ghivece diferite, umplute cu
pământ fertil, după care rearanjaţi-le în ghivece de 15-20 cm. Tuberculii cei mai mari pot fi împărţiţi în fragmente având cel puţin un
vlăstar viguros. La unele specii se dezvoltă bulbili la
axila frunzelor: prelevaţi-i
toamna şi păstraţi-i în recipiente menţinute la temperatura de 15 °C; primăvara plantaţi-i separat în ghivece mici, într-un strat subţire de
compost umed constituit din turbă; menţineţi ghivecele la lumină, dar nu direct la soare; când plăntuţele ajung la 8 cm înălţime se tratează ca plantele adulte; înfloresc doar după doi ani.
Begoniile cu rădăcini fasciculate se reproduc prin
seminţe în ianuarie-februarie, la o temperatură de 18-24 °C; utilizaţi o lădiţă umplută cu
compost pentru seminţe: distribuiţi-le uniform pe suprafaţa compostului pe care-l menţineţi umed şi la umbră până în momentul germinaţiei; în timpul creşterii plăntuţelor asiguraţi-le, în mod gradat, mai multă lumină, reduceţi temperatura până la 18 °C şi asiguraţi o bună ventilaţie.
Reproducerea se poate face prin butaşi din frunză sau tulpină care se înrădăcinează uşor primăvara şi vara: tăiaţi-i lungi de 5-7 cm, introduceţi polul inferior într-un preparat cu hormoni rizogeni şi păstraţi fiecare butaş într-un ghiveci separat, plin cu pământ fertil şi umed; menţineţi-i la 18-24 °C, în penumbră.
Pericole
Udarea şi temperatura sunt factori fundamentali; planta se ofileşte când este
udată excesiv sau când este expusă la temperaturi foarte înalte; în acest caz aşezaţi-o într-un loc mai răcoros şi lăsaţi pământul să se usuce; expunerea directă la soare prea puternic poate provoca plantei arsuri şi o poate deshidrata, aspecte care concură la moartea ei. Chiar şi mucegaiurile şi paraziţii pot fi prezenţi; mucegaiul Botrytis produce pete gri pe faţa inferioară a frunzei: schimbaţi radical aerul. Oidium infestează tulpinile şi faţa inferioară a frunzelor; lăsaţi
compostul să se usuce complet, suplimentaţi ventilaţia evitând formarea curenţilor de aer şi trataţi planta cu un
fungicid corespunzător.
Specii
Între
begoniile rizomatoase găsim:
Begonia masoniana are frunze încreţite, cu perişori verde închis, cu dungi maron-purpurii, dispuse în formă de cruce; originară din Noua Guinee, are
tulpini cărnoase, roşii, acoperite de perişori albi şi înfloreşte rar.
Begonia rex este originară din Assam şi prezintă numeroşi
hibrizi cu frunze foarte colorate: "
Helen Lewis" are frunze lungi, ascuţite şi ovale, roşii-purpurii cu nervuri colorate marin care delimitează zone argin tii şi roz; "
Her Majesty" are frunze foarte mari, roşii-purpurii, cu zone verzi-olive şi pete argintii; "
Mary Christmas" prezintă frunze netede, cu zona centrală roşie-purpurie iar în jurul ei zone roz-argintii şi verde închis; marginile sunt liliachii.
Begonia versicolor prezintă frunze verde-închis cu zone albe-argintii, verde strălucitoare sau de culoarea bronzului; este o
specie originară din China.
Begoniile tuberculate (
Begonia x tuberhybrida) sunt toate
varietăţi horticole care derivă din specii andine; dintre ele cităm:
Begonia clarkei are flori roz palid ce înfloresc în lunile de vară;
Begonia pearcei, originară din America de Sud, prezintă vara flori roşii; a dat naştere unui număr semnificativ de hibrizi.
Begonia socotrana este importantă deoarece se află la originea unui grup numeros de hibrizi care înfloresc iarna (decembrie-ianuarie):
Begoniile "
Lorena" şi "
Hiemalis" sunt înalte de până la 30-40 cm şi au flori cu diametrul de 2-5 cm, foarte colorate; originară din insulele Socotra, este cultivată rar. Dintre
begoniile cu rădăcini fasciculate amintim:
Begonia incana, plantă suculentă de origine americană; are tulpini cărnoase, verticale acoperite de cruste albicioase; frunzele au formă de scut, cu faţa superioară acoperită de un
puf alb, dens, fin; înfloreşte vara, prezentând flori albe,
suspendate.
Begonia metallica are frunze ovale, ascuţite, de culoare verde metalizat, cu nervurile de pe faţa inferioară colorate cărămiziu şi inclavate în lamina frunzei; este originară din Brazilia.
