Billbergia sunt plante originare din nordul Mexicului şi din America de Sud, fiind răspândite până în nordul Argentinei, în general, asemănător majorităţii bromeliaceelor, cresc pe
arbori, la locul de încrucişare a ramurilor, dar există diverse
specii care cresc destul de uşor şi pe sol.
Frunzele acestor plante sunt înguste şi alungite, prezentând de-a lungul marginilor spini foarte mici, coloraţi verde închis;
Billbergia nu sunt foarte dificil de cultivat şi chiar plantele cele mai tinere produc
flori foarte frumoase; mai mult, produc cu uşurinţă plăntuţe (
vlăstare) în partea inferioară; acest proces natural permite ca întodeauna să existe exemplare noi, dat fiind că planta-mamă moare la puţin timp după ce înfloreşte.
Cultivare
Aceste plante cresc bine dacă sunt aşezate în locuri luminoase, în atmosferă umedă şi la temperaturi cuprinse între 10 şi 21 °C.
Primăvara şi
vara, pentru a menţine
umiditatea, trebuie să pulverizaţi apă sau să aşezaţi planta pe un suport plin cu pietriş ud, mai ales atunci când este cald. De asemeni, nu îndepărtaţi apa conţinută în centrul
rozetei; este suficient să o înlocuiţi o dată pe lună cu apă proaspătă. Udaţi atât pământul cât şi planta cu un îngrăşământ diluat în apă, o dată la 2 săptămâni; această operaţie se execută în special în perioada de înflorire. În intervalul aprilie-septembrie trebuie să expuneţi planta la temperatura ideală de 21-24 °C şi, pentru a obţine o culoare frumoasă a frunzelor, este necesar să o menţineţi în plină lumină, dar la adăpost de acţiunea directă a soarelui; atât
expunerea la soare cât şi umbra totală dăunează plantei, determinând fie arderea, fie moartea frunzelor. Unele specii de
Billbergia îşi extind perioada de înflorire şi toamna-iarna, dar numai dacă temperatura nu scade sub 10 °C; frigul, la fel ca şi lipsa împrospătării aerului, provoacă putrezirea frunzelor. În timpul lunilor reci, udaţi planta doar după ce aţi lăsat
compostul să se zvânte şi evitaţi stagnarea apei.
Reproducere
Billbergia produce
seminţe care trebuie folosite proaspete, deoarece cele bătrâne sau seci au dificultăţi de germinare. Prelevaţi
seminţele încă umede şi puneţi-le într-un amestec pentru seminţe, peste care aşterneţi un strat de nisip fin; menţineţi amestecul perfect ud, într-o atmosferă umedă, într-un loc
umbros şi la o temperatură cuprinsă între 24 şi 26 °C; după aproximativ 4-6 săptămâni încep să se ivească plăntuţele.
Multiplicarea se face într-un mod mai simplu, prin intermediul lăstarilor care se pot preleva în lunile martie-aprilie de la baza plantelor adulte; tăiaţi-i când sunt lungi de circa 4-10 cm, făcând astfel încât să rămână prinsă o bucăţică de rădăcină şi plantaţi-i separat într-un
compost pe bază de turbă suficient de fărâmiţată şi de nisip fin; menţineţi-i suficient de bine udaţi până când încep să crească şi nu îi expuneţi direct la soare; după aproximativ o săptămână plăntuţele prind
rădăcini proprii şi pot fi tratate ca şi plantele adulte.
Pericole şi precauţii
Condiţiile la care este expusă planta sunt importante: dacă este excesiv de frig,
frunzele şi
rădăcinile putrezesc, lucru care se întâmplă şi atunci când planta este udată prea intens; în schimb, când planta este aşezată direct la soare se poate provoca arderea şi moartea frunzelor. Păianjenul roşu infestează planta deja afectată de alţi factori, atunci când atmosfera nu este suficient de umedă şi este prea cald: în acest caz trebuie să interveniţi folosind un
acaricid specific şi să aveţi grijă să menţineţi
umiditatea, pulverizând regulat apă sau aşezând planta deasupra pietrişului ud.
Coşenila brună se combate cu un acaricid sistemic, stropind întreaga plantă şi repetând tratamentul la un interval de 8-10 zile. În schimb, coşenila făinoasă se elimină simplu, folosind o cârpă moale sau o pensulă înmuiată în alcool denaturat.
Specii şi varietăţi horticole
Billbergia nutans are
frunze înguste şi lungi de până la 40-50 cm, cu margini spinoase, de culoare verde închis; are o dispoziţie în formă de pâlnie, lucru care-i permite să stocheze apa.
Floarea are formă de picătură şi emerge dintr-o
bractee roz intens;
petalele interne sunt fie verzi cu marginea albastră, fie roşietice, fie "bălţate" cu verde şi albastru.
Billbergia pyramidalis produce o inflorescenţă foarte frumoasă şi spectaculoasă, constituită dintr-un ştiulete alb care se termină cu două bractee stacojii din care emerg
florile roşii-cărămizii, cu marginea violet; are o rozetă amplă de frunze gri-verzi sau verzi, lungi de 30 cm şi late de 2 cm, care se subţiază, terminându-se cu un vârf ascuţit.
Varietatea "
Concolor" are frunzele cele mai late, verde deschis,
bracteele şi
florile fiind roşii; varietatea "
Striata" are frunze subţiri care prezintă striaţii galbene;
toamna şi
iarna produce flori roşii.
Billbergia saundersii are frunze înguste, verzi strălucitoare, cu margini brune, dungi transversale mai deschise şi pete galbene roşietice; florile sunt reunite în raceme şi sunt menţinute de
pedunculi ascuţiţi ce prezintă cruste roşii sau albe; florile sunt galbene în partea inferioară şi violacee de la mijloc până la extremitatea arcuită a pedunculului. Varietatea "
Fantezie" are o floare albastră-violetă care emerge dintr-o bractee roz, iar frunzele sunt verde închis cu pete albe-crem. Varietatea "
Muriel Waterman" are flori şi bractee verde-albastre, iar frunzele sunt rigide şi de culoarea prunei. Una dintre
speciile cu cele mai mari dimensiuni este
Billbergia zebrina: are flori portocalii, cu
petale interne ascuţite şi cu margini verzi;
rozeta, lungă şi tubulară, poate ajunge la 90 cm înălţime; frunzele sunt purpurii-arămii sau verde închis, cu striaţii transversale argintiu intens; au spini de-a lungul marginii şi sunt acoperite de cruste albe.
