Originare din estul Asiei, Africa şi America, aceste
plante căţărătoare sunt adecvate ca plante de apartament, ideale pentru locuri răcoroase şi umbroase şi uşor de cultivat. Din acest
gen fac parte circa 350 de
specii şi numeroase varietăţi diferite prin forma şi culoarea frunzelor. Unele specii au
tulpini suculente cu forme ciudate. Datorită aspectului lor, aceste plante pot fi aranjate în diverse moduri: ca plante
căţărătoare, căzătoare sau în coşuleţe
suspendate; strâns înrudite cu viţa-de-vie, marea majoritate a acestor plante produc cârcei cu care se pot ancora de orice suport.
Cultivare
Dacă este cultivată ca plantă căţărătoare, introduceţi una sau două beţe în
compostul din ghiveci pentru ca ramurile să găsească astfel un suport, fiind însă atenţi să nu le traumatizaţi
rădăcinile; în schimb, dacă o să cultivaţi planta ca pe una căzătoare, lăsaţi cârceii să se prindă liber de
suporturi sau legaţi tulpinile de ele, însă nu prea strâns. Pe măsură ce planta creşte, înlocuiţi suporturile cu beţe mai lungi sau cu un grilaj de care puteţi agăţa ramurile din ce în ce mai numeroase. Spre sfârşitul primăverii, plantei i se scurtează ramurile; dacă este foarte viguroasă trebuie să faceţi această operaţie de mai multe ori în timpul creşterii. Perioada de creştere maximă este între sfârşitul lui martie şi sfârşitul lui august; în aceste luni trebuie să o udaţi abundent, fără însă a îmbiba
compostul, deoarece
rădăcinile putrezesc uşor.
Primăvara şi
vara creşte bine la o temperatură de 18-24 °C.
Cissus discolor necesită chiar 27-30 °C. Asiguraţi împrospătarea aerului şi
umiditatea corespunzătoare stropind-o sau, chiar mai bine, aşezând ghiveciul pe un suport plin cu pietriş ud; administraţi îngrăşăminte la fiecare 2-3 săptămâni, adăugând în apa cu care se udă planta un îngrăşământ lichid.
Toamna şi
iarna, pentru marea majoritate a plantelor sunt suficiente 7 °C, excepţie făcând
Cissus discolor care necesită cel puţin 13 °C: la temperaturi mai mici această plantă suferă,
frunzele îşi pierd culoarea şi cad; această
specie necesită şi lumină puternică în timp ce restul trăiesc bine în penumbră. Udaţi-le moderat, atât cât să nu se usuce; din septembrie până în martie nu mai
administraţi îngrăşăminte.
Speciile suculente se aşază în plină lumină şi se udă moderat în perioada de creştere, operaţie care se sistează însă în timpul iernii.
Reproducere
În plină primăvară puteţi preleva din mlădiţele tinere
butaşi lungi de 5-7 cm, de care este bine să lăsaţi prinsă, dacă este posibil, o bucată din crenguţa pe care au crescut; trataţi partea inferioară a butaşilor cu hormoni rizogeni apoi plantaţi-i într-un amestec format din părţi egale de nisip şi turbă; menţineţi-i la o temperatură în jur de 24-26 °C şi păstraţi
umiditatea amestecului şi a aerului timp de 2-3 săptămâni, adică pe perioada necesară înrădăcinării (cu ajutorul unei lădiţe pentru
multiplicare puteţi menţine o temperatură optimă constantă şi să acceleraţi procesul de dezvoltare a rădăcinilor). Când
butaşii au prins
rădăcini, plantaţi-i în ghivece cu pământ corespunzător; ţineţi-i la umbră şi
umiditate, într-un loc bine aerisit; astfel se vor dezvolta rapid. Unele specii suculente se înmulţesc folosind
seminţele care, aşezate într-un amestec de turbă şi nisip în părţi egale şi acoperite cu un strat de
nisip grosier vor încolţi în 5-6 săptămâni. Transvazaţi plantele atunci când sunt suficient de dezvoltate.
Pericole şi precauţii
Este o plantă robustă, fiind rar ţinta bolilor sau paraziţilor. Fiţi atenţi la aspectul frunzelor. Dacă atârnă şi sunt veştejite înseamnă că planta este expusă la temperaturi prea reci şi, prin urmare, trebuie aşezată într-un loc mai cald. În schimb, dacă sunt pătate sau distruse înseamnă că le-aţi udat prea mult; lăsaţi planta să se usuce pentru o perioadă scurtă de timp şi apoi udaţi-o atât cât să o menţineţi umedă. Dacă
frunzele sunt veştejite, brune şi cad, înseamnă că planta a fost expusă excesiv la soare şi căldură. Se poate întâmpla uneori ca o plantă de 6-7 ani să îşi piardă vigoarea şi să moară; aceasta se datorează doar vârstei înaintate.
Specii şi varietăţi
Cissus antarctica este o plantă care produce numeroase
frunze cordate, verde închis, lungi de 10 cm şi late de 5 cm, cu nervuri brune, subţiri. Este originară din Australia; planta adultă poate înflori şi produce apoi
fructe negre, necomestibile, dar acest lucru nu se întâmplă dacă este cultivată în casă.
Cissus discolor este o plantă căţărătoare robustă; dacă este lăsată să crească liber într-un ghiveci mare ajunge la aproximativ 2 m înălţime şi formează o coloană de frunze. Acestea sunt lungi de 15 cm şi au nervuri adânci, verzi, care delimiteză zone bine reliefate, albe argintii cu dungi roşii-purpurii şi verzi; faţa inferioară a frunzelor este colorată uniform în roşu-brun. Este originară din insula Java şi din Cambodgia. Provenind din Australia,
specia Cissus hypoglauca este un
arbust care poate ajunge chiar la 2 m înălţime; prezintă frunze dese şi pergamentoase, colorate verde-brun şi subdivizate în 5 foliole lucioase cu margini
dinţate.
Cissus quadrangularis este o plantă
agăţătoare suculentă, cu tulpini patrulatere pe secţiune, străbătute pe toată lungimea lor de 4 muchii proemi-nente; frunzele sunt în formă de inimă, cărnoase, cu margini zimţate neregulat; este o specie originară din estul Africii şi Somalia.
Cissus rhombifolia (sin.
Rhoicissus rhomboidea) este o specie care prezintă tulpini lungi, robuste, pufoase, dotate cu numeroşi cârcei cu capătul bifurcat sau răsucit. Are frunze catifelate, colorate verde închis şi formate din trei foliole cu formă romboidală; provine din America de Sud şi din vestul Indiei. "
Mandaiana", este o
varietate uşor de cultivat care se caracterizează prin tulpini robuste şi dese, cu grupuri de frunze cărnoase, lucioase, destul de rigide, colorate verde închis. Speciile şi
varietăţile de
cissus sunt decorative frunzele lor.
