Este un
gen de circa 15
specii de plante
perene, permanent verzi, rizomatoase, originare din pâdurile cu climă umedă ale Americii de Sud. Sunt cultivate pentru
frunzele ovale sau
lanceolate, adesea striate, cu pete verde închis, verde strălucitor, galbene sau argintii.
Frunzele bazale au
peţiolul lung; dacă se cultivă în seră pot înflori în orice perioadă a anului, având
flori tubulare albe sau galbene, grupate în scurte raceme
apicale. În apartament reuşeşte rar să înflorească.

Cultivare
Primăvara le puteţi replanta într-un ghiveci mai mare sau, mai simplu, puteţi înlocui o parte din vechiul
compost cu unul proaspăt, propice. Aşezaţi mereu cioburi de teracotă pe fundul ghiveciului pentru a asigura un drenaj corespunzător, menţineţi plantele la o temperatură constantă (minimum 13 °C) şi
compostul umezit uniform. În timpul perioadei de creştere udaţi plantele, pulverizaţi apă asupra frunzelor cu o anumită frecvenţă şi administraţi lunar un îngrăşământ lichid echilibrat. Aşezaţi planta într-un loc luminos, dar ferit de razele solare.
Iarna udaţi-le cu reţinere.
Reproducere
Se înmulţeşte
primăvara prin
divizarea tufelor. Dacă
rădăcinile sunt foarte încurcate utilizaţi un cuţit ascuţit; eliminaţi-le pe cele bătrâne sau cu semne de putrefacţie şi replantaţi fiecare parte rezultată în ghivece cu
compost fertil amestecat cu nisip. Menţineţi-le într-un loc
umbros până când noile plante dezvoltă
frunze.
Pericole şi precauţii
Fiţi atenţi să nu pulverizaţi apă asupra frunzelor dacă bate soarele, deoarece s-ar putea provoca arsuri ale acestora; nu privaţi plantele de lumină, pentru că astfel frunzele îşi pierd frumosul colorit.
Specii şi varietăţi horticole
Ctenanthe burlemarxii este o plantă compactă, cu
tulpini purpurii, având perişori fini şi cu frunze oval-alungite, verzi-pal cu pete mai închise la culoare situate între nervuri.
Ctenanthe lubbersiana are frunze lineare, alungite, cu dungi galbene pe faţa superioară şi verde-pal pe cea inferioară.
Specia cea mai cultivată este
Ctenanthe oppenheimiana (sin.
Calathea oppenheimiana), originară din Brazilia. Este o plantă viguroasă, cu aspect de tufă, înaltă de până la 1 m, cu frunze lanceolate, pergamentoase, verde închis cu modele argintii caracteristice, în formă de "V", pe faţa superioară şi colorate roşu pe cea inferioară.
Varietatea "
Tricolor" are frunze splendide, foarte decorative.