Genul Dieffenbachia cuprinde circa 30 de
specii permanent verzi,
perene, originare din pădurile tropicale ale Americii şi ale vestului Indiei. Sunt dintre plantele cel mai frecvent cultivate în apartament datorită efectului decorativ al frunzelor, care prezintă o gamă largă de motive, putând fi împestriţate sau marmorate. Unele specii au
tulpini groase, altele au tulpini elegante şi subţiri cu aspect mai compact;
specia cea mai însemnată este
Dieffenbachia picta (mai frecvent denumită
Dieffenbachia maculata) care provine din regiunile tropicale ale Braziliei. Trebuie să vă puneţi mănuşi înainte de a le manipula, deoarece seva lor conţine o substanţă iritantă periculoasă pentru persoanele alergice.

Cultivare
Replantaţi-o la începutul primăverii, înainte de debutul perioadei de activitate vegetală; folosiţi un pământ propice sau preparaţi un amestec din 2 părţi de
pământ fertil, una de turbă, una de pământ din
frunze descompuse şi puţin nisip; comprimaţi bine pământul şi menţineţi-l permanent umed.
Vara este un anotimp favorabil plantei, aceasta preferând căldura şi temperaturile mai mari de 21 °C (pâna la 30 °C); expuneţi-o la lumină intensă, care favorizează apariţia unui frumos colorit pestriţ. Menţineţi pământul umed, dar împiedicaţi stagnarea apei în ghiveci:
rădăcinile pot putrezi. Stropiţi cu apă pentru a menţine aerul din jurul plantei
suficient de umed (dacă este posibil folosiţi
apă de ploaie). Din aprilie până în septembrie diluaţi în apă un îngrăşământ lichid. Planta nu intră în
repaus vegetal
toamna şi
iarna, dar îşi pierde aspectul viguros; expuneţi-o la o temperatură de minimum 15-18 °C şi la lumină bună; stropiţi-o în zilele cele mai însorite şi udaţi-o o dată pe săptămână. Pământul se menţine permanent umed, iar ambientul aerisit, dar lipsit de curenţi de aer rece.
Reproducere
Prelevaţi
butaşi din tulpină la începutul primăverii; aceştia trebuie să fie lungi de 5-10 cm şi să aibă cel puţin un mugure. Fiţi atenţi la seva nocivă şi utilizaţi mănuşi pentru grădină. Presăraţi peste zona tăiată pulbere rizogenă şi lăsaţi-o să se usuce 1-2 zile, apoi plantaţi
butaşii, comprimând bine pământul şi adăugaţi puţin nisip pentru a garanta drenajul. Reglaţi temperatura lădiţei pentru replicare la peste 24-27 °C şi udaţi-o constant; deschideţi lădiţa o dată pe zi pentru a împrospăta aerul. După câteva săptămâni vor apărea rădacinile; în acest moment
transplantaţi butaşii într-un pământ pentru
flori sau într-un amestec adecvat pentru planta adultă. Când planta este prea înaltă, ajungând aproape de tavan, sau când îsi pierde
frunzele din partea inferioară puteţi efectua un
marcotaj.
Pericole
Frunzele vestejite, slăbite şi decolorate sunt simptome ale excesului de apă sau ale expunerii la frig. Hrăniţi bine planta în timpul perioadei de activitate vegetală; în caz contrar, va avea frunze palide, lipsite de aspectul împestriţat. Paianjenul roşu infestează cu uşurinţă
Dieffenbachia dacă aerul este prea uscat, producând pete aramii, care apoi devin transparente cu tente roşiatice; trataţi planta cu un
insecticid specific. Păduchele verde formează uneori colonii numeroase pe frunzele tinere; combateţi-l cu un insecticid sistemic. Picăturile care se formează pe vârful frunzelor nu sunt însă semnele nici unei boli.
Specii
Dieffenbachia bausei are frunze ovale cu puncte galbui-veriz, margini verde închis şi pete albe pe întreaga lamină;
tulpina este lungă de circa 20 cm.
Dieffenbachia oerstedii, originară din Costa Rica, are frunzele ovale, verde închis, cu nervuri albe ce au o bandă ivoar de-a lungul lor.
Dieffenbachia picta (sin.
Dieffenbachia maculata) are frunze mari, lucioase, verzi, cu puncte şi desene verde ivoar; poate produce
inflorescenţe sub formă de
spic.
Varietatea "
Splendens" are frunze mari, verde pal, cu puncte albe-crem şi margini uşor ondulate. "
Exotica", varietatea cea mai răspândită, are frunzele colorate aproape în întregime galben-crem, cu margini fine verde pal. "
Amoena" (sin.
Dieffenbachia amoena) se distinge prin aspectul compact ce-i este conferit de prezenţa unei tulpini groase; creşte pâna la 60-90 cm şi are frunze lungi de aproape 60 cm şi late de 25, colorate intens în verde închis cu pete albe-crem. Varietatea "
Tropic Snow" are frunze aspre şi scorţoase, cu dungi crem şi verzi pe un fond verde lucitor. "
Pia" prezintă frunze vargate în verde pal şi galben-crem, cu o dungă centrală verde închis.
Dieffenbachia wallisii este o
specie foarte înaltă: depaseste 4 m înaltime; are frunze
lanceolate, colorate verde-aramiu, cu o zonă centrală gri-crem.