Dionaea muscipuia este originară din zonele calde şi umede ale Carolinei de Sud, SUA, unde solul
acid şi lipsit de multe elemente nutritive a forţat această plantă să-şi dezvolte capacitatea de a se hrăni cu insecte.
Frunzele sale
bicolore îndreptate în sus şi înzestrate cu dinţi ca de pieptene se închid simultan şi instantaneu imediat ce o insectă s-a aşezat pe faţa superioară, întinsă; dinţii ajută la menţinerea prăzii. Glandele conţinute în interioriul acestei "guri" secretă enzime capabile să transforme ţesuturile victimei în elemente nutritive. Dioneea muscipuia este adaptată pentru a creşte într-un mediu cu temperatură şi
umiditate bine controlate; ideal este să o cultivaţi în recipiente închise întregul an, hrănind-o cu câteva muşte în timpul verii, în timp ce
iarna nu este necesar să îi furnizaţi hrană deoarece intră în perioada de
repaus.

Cultivare
Pentru a o cultiva folosiţi un amestec de nisip, turbă şi muşchi proaspăt în părţi egale; amestecul nu trebuie să se usuce niciodată, motiv pentru care este util să introduceţi ghiveciul într-unui mai mare, separându-le cu un strat de muşchi.
Vara menţineţi o temperatură în jurul a 13 °C şi ţineţi amestecul permanent umed; administraţi-i îngrăşământ o dată pe lună, în special dacă planta nu are la dispoziţie hrană "vie".
Toamna şi
iarna Dionaea nu necesită hrană, dar
umiditatea trebuie să fie crescută; temperatura nu trebuie să scadă sub 7 °C; este util să o transferaţi într-o lădiţă sau într-un recipient de sticlă în scopul de a menţine temperatura adecvată. Nu trebuie niciodată să o udaţi cu apă calcaroasă, ci numai cu apă distilată sau
apă de ploaie.
Reproducere
Reproducerea se face prin desfacerea plantei la sfârşitul lui martie sau în aprilie; plantaţi porţiunile rezultate într-un ghiveci dublu care conţine un pământ adecvat pentru plantele adulte şi aşezaţi noile plante la umbră şi căldură. Se poate face şi însămânţare, întodeauna între martie şi aprilie, utilizând
seminţe nu mai vechi de 6 săptămâni; sădiţi-le definitiv într-un amestec de nisip, muşchi de turbă şi turbă şi aşezaţi-le la o temperatură de minimum 13 °C.
Pericole şi precauţii
La fel ca şi celelalte plante
acidofile,
Dionaea muscipuia suferă în prezenţa calcarului şi de aceea trebuie udată cu apă distilată sau apă de ploaie. Dacă se usucă, în general aceasta se datorează temperaturilor prea scăzute sau mediului prea uscat în care este dificil să supravieţuiască; menţineţi-o mereu într-un amestec umed şi la o temperatură adecvată.
Specii
Dionaea muscipuia este unica
specie de acest
gen;
frunzele dispuse sub formă de rozetă, verzi, cu faţa inferioară închisă la culoare, sunt ovale şi înzestrate cu
filamente rigide dispuse de-a lungul marginilor, formând astfel un fel de pieptene. Fiecare frunză este formată din doi
lobi uniţi printr-o nervură contractilă, care se închide brusc, blocând prada.
Dionaea muscipuia nu depăşeşte 25 cm înălţime; produce în iulie-august
flori albe, în formă de stea, reunite în
inflorescenţe umbeliforme.