Speciile genului Epiphyllum sunt plante cu aspect exotic, originare din pădurile tropicale ale Americii Centrale. Plantele din comerţ sunt
hibrizi derivaţi în marea majoritate din
Epiphyllum crenatum. Au
tulpini plate şi de obicei înguste, cu margini dantelate, la extremitatea cărora se deschid
flori minunate, foarte mari, care persistă o zi şi o noapte.

Cultivare
Replantaţi-le anual, în timpul primăvarii, folosind un
compost propice pe bază de turbă. În acest anotimp expuneţi plantele la lumină bună, dar nu direct la soare. Udaţi-le abundent asfel încât pământul să rămână mereu umed. În perioada de înflorire (între aprilie şi sfârşitul lui iulie) adăugaţi câteva picături de îngrăşământ cu concentraţie crescută de potasiu în apa cu care udaţi planta, o dată la fiecare 10 zile. Din octombrie până în martie, menţineţi pământul uşor umed, fără a lăsa
rădăcinile să se usuce complet; creşteţi treptat cantitatea de apă şi când încep să se formeze mugurii, administraţi plantei un îngrăşământ lichid.
Toamna şi
iarna, menţineţi o temperatură de cel puţin 10 °C şi asiguraţi o lumină bună.

Reproducere
La sfârşitul lui iulie-începutul lui august, o dată cu încheierea perioadei de înflorire, prelevaţi din tulpini
butaşi lungi de 10-15 cm şi lăsaţi-i să se zvânte 2-3 zile. Plantaţi-i într-un
compost propice pe bază de turbă fertilă, meţinută umedă, la 21 °C şi lăsaţi-i descoperiţi; după 2-3 săptămâni, când au prins
rădăcini, cultivaţi-i ca şi pe plantele adulte. Însămânţarea se efectuează într-un
pământ fertil; acoperiţi
seminţele cu un strat de pământ menţinut umed, la 21-24 °C; după încolţire, selectaţi doar plăntuţele cele mai frumoase şi sănătoase şi, atunci când vor putea fi manevrate, plantaţi-le în ghivece diferite, conţinând pământ pentru cactuşi sau pământ fertil amestecat cu
nisip grosier; expuneţi planta la lumină, dar nu direct la soare. Plantele rezultate din
seminţe produse de hibrizi nu seamănă în general cu planta-mamă.
Pericole şi precauţii
Expunerile prelungite direct la soare provoacă arderea frunzelor. Un exces de apă, mai ales
iarna, produce vestejirea tulpinilor şi putrezirea rădăcinilor.
Specii şi varietăţi horticole
O
specie uşor de cultivat este
Epiphyllum ackermannii; are tulpini lungi şi plate, caracteristice, şi flori numeroase, colorate portocaliu viu, alungite, în formă de trompetă. Tulpinile de
Epiphyllum crenatum sunt cilindrice la bază şi plate pe tot restul lungimii; au aspect asemănător unor
frunze cărnoase şi sunt gri-verzui cu margini dantelate;
florile de culoare alb-crem au formă de trompetă şi sunt lungi de 20-25 cm şi late de 15. Această specie este "mama" a numeroşi hibrizi mai uşor de cultivat.