Genul Pelargonium cuprinde mai mult de 250 de
specii originare din Africa de Sud. Majoritatea plantelor cultivate în casă sunt
hibrizi, care se subîmpart în diverse grupe pe baza caracteristicilor morfologice. Sunt toate iubitoare de soare şi sunt cultivate pentru o perioadă lungă de înflorire, cu excepţia acelora aşa-numite "
muşcate parfumate", dorite pentru parfumul delicios al frunzelor (au
flori nesemnificative din punct de vedere estetic). Pelargoniile au aspect de
tufe alcătuite din
tulpini tinere şi fragile, cu multe
ramificaţii;
frunzele, cu forme şi dimensiuni diferite în funcţie de
specie, sunt sprijinite de
peţioli lungi, şi uneori sunt parfumate; cel mai des,
frunzele sunt rotunjite, cu marginile uşor lobate. Muşcatele sunt cultivate şi apreciate mai ales pentru
florile abundente şi viu colorate. Este bine de precizat că numele corect este "pelargonia", întrucât "muşcatele" adevărate aparţin unui alt
gen, denumit
Geranium.
Cultivare
Replanjaţi-o anual
primăvara, folosind un
compost pe bază de pământ bun de grădină şi aşezaţi cioburi de teracotă la baza ghiveciului pentru a favoriza drenajul. Tăiaţi vârfurile plantelor tinere pentru a stimula ramificarea. "Muşcatele" trebuie să fie curăţate
vara târziu şi
toamna; tăiaţi tulpinile la jumătate din lungime şi scurtaţi
rădăcinile prea lungi şi dese, apoi replantaţi planta definitiv folosind un
compost proaspăt. Îndepărtaţi
florile şi frunzele pe măsură ce se ofilesc şi tăiaţi tulpinile la nivelul primei perechi de
frunze, sub flori.
Primăvara şi
vara menţineţi o temperatură a mediului de până la 21-24 °C, aşezaţi plantele în plin soare şi feriţi-le de curenţii de aer; udaţi-le pentru a umezi
compostul şi repetaţi operaţia când acesta se usucă la suprafaţă. Din aprilie până în septembrie administraţi un îngrăşământ lichid o dată la 2-3 săptămâni. După terminarea perioadei de înflorire, "muşcatele" trebuie pregătite pentru perioada de
repaus din timpul iernii; udaţi doar pentru a evita uscarea completă a compostului şi opriţi administrarea îngrăşămintelor.
Toamna şi
iarna asiguraţi o temperatură de cel puţin 7-10 °C, expunând plantele la multă lumină şi la soare, într-un ambient uscat şi aerisit, fără curenţi de aer. Udaţi-le din când în când, pentru a evita uscarea compostului şi îndepărtaţi florile'veştejite şi frunzele decolorate.
Reproducere
Vara prelevaţi
butaşi de 8-10 cm din tulpinile laterale sănătoase, efectuând tăietura sub un
nod; eliminaţi florile şi frunzele bazale şi trataţi suprafaţa tăiată cu hormoni rizogeni; plantaţi
butaşii într-un amestec de turbă şi
nisip grosier în părţi egale; îngropaţi-i până la frunzele cele mai joase, având grijă a menţine
compostul umed, la o temperatură de 16-18 °C şi în penumbră. Când
rădăcinile au încolţit, după 6 săptămâni, transferaţi fiecare plăntuţă într-un ghiveci separat conţinând pământ de grădină.
Pericole şi precauţii
Dacă planta este lăsată la umbră pentru mult timp frunzele se decolorează iar tulpinile se pot îngălbeni. Atenţie la udarea excesivă care provoacă putrezirea rădăcinii, ce se poate extinde la baza
tulpinii, înnegrind-o; eliminaţi planta, deoarece sub ea se pot forma mucegaiuri periculoase. Paraziţii cei mai obişnuiţi sunt
păduchii albi şi
coşenilele: eliminaţi petele albe cu un tampon de bumbac înmuiat în alcool.
Specii şi varietăţi horticole
Pelargonium crispum este un
arbust ramificat, cu frunze mici aromate care, sfărâmate în mână degajă un parfum puternic de lămâie; sunt rotunjite şi trilobate, cu marginile încreţite; se dezvoltă pe tulpini subţiri, înalte până la 60 cm; florile, reunite în grupuri de 2-3 pe
pedunculi scurţi, sunt late de 2,5 cm şi colorate violet deschis.
Pelargonium x domesticum este aşa numita "Muşcată regală"; este vorba despre un grup de hibrizi uşor de cultivat, care ajung la 30-60 cm înălţime; au frunzele rotunjite, puţin aspre, cu margini
dinţate, late de 8 cm, complet verzi; florile atrăgătoare, late de 5-7 cm, au formă de pâlnie şi
petale încreţite, colorate roşu sau roz cu pete sau dungi mai închise; sunt reunite câte 10 în
umbele mari, şi se formează în
axilele frunzelor superioare.
Pelargonium graveolens are frunze cu parfum de
trandafir; de aceea este denumită şi "
Muşcata trandafir".
Pelargonium x hortorum: cu acest nume se defineşte un grup de hibrizi derivaţi în principal din
Pelargonium inquinans şi
Pelargonium zonale. Sunt plante cu aspect de tufă, înalte de 30-60 cm (unele chiar de 1,2 m), cu tulpini groase şi frunze verzi rotunjite, late de 8-13 cm, uşor zbârcite; prezintă adesea pe frunze un desen colorat contrastant; unele varietăţi au fâşii roşii, portocalii şi albe-crem. Florile, dispuse pe pedunculi lungi de 20-25 cm şi reunite în umbele rotunjite, sunt late de 4 cm şi variază de la alb la roşu, trecând prin toate tonalităţile de roz. Pot fi simple sau duble şi apar intermitent de primăvara până toamna. Există foarte multe varietăţi: "
Apple Blossom Rosebud" are flori albe graţioase cu marginile nuanţate cu roşu; "
Happy Thought" are frunze verde strălucitor cu o fâşie centrală galben-crem şi flori roşii; "
Mrs. Henry Cox" are frunze atrăgătoare gri-verzui cu benzi galbene-roşii şi flori roz-gălbui.
Pelargonium peltatum, denumită şi "
muşcata iederă" este o specie târâtoare şi căzătoare; îşi datorează numele frunzelor asemănătoarea celor ale iederii, lucioase, rotunjite, late de 8 cm şi colorate verde strălucitor; are flori late de 4 cm, stelate şi reunite în umbele susţinute de pedunculi lungi şi subţiri.
Pelargonium tomentosum are frunze catifelate şi aromate, ce emană un parfum de mentă.
