Peperomia este un
gen numeros care cuprinde peste 1000 de
specii sempervirescente,
perene, uneori
suculente sau târâtoare. Sunt plante mici, compacte, cu creştere rapidă şi uşor de îngrijit.
Speciile cultivate, circa o sută, sunt aproape toate originare din America de Sud. Sunt apreciate pentru frunzişul plăcut şi pentru
florile verticale, deosebite, în formă de
spic.
Cultivare
Peperomia se plantează în martie sau aprilie folosind un
compost pe bază de turbă; pentru plantele tinere se utilizează ghivece de diametru crescând, până la maximum 10-13 cm. Aşezaţi pe fundul ghiveciului cioburi de teracotă pentru a asigura un bun drenaj.
Primăvara şi
vara menţineţi planta la temperatura mediului, până la 24 °C, şi aşezaţi-o într-un loc luminos, dar niciodată direct la soare. Aşezaţi ghiveciul pe pietriş umed, udaţi moderat, lăsând
compostul să se usuce înainte de a uda din nou şi efectuaţi stropiri regulate pe
frunze; între lunile mai şi septembrie adăugaţi în apă un îngrăşământ diluat (jumătate din doza recomandată) o dată la fiecare trei săptămâni.
Toamna şi
iarna temperatura ideală este de 16 °C, dar niciodată sub 13 °C; planta va fi expusă la lumină bună, dar nu la soare. Efectuaţi încă stropiri regulate, dar udaţi puţin şi menţineţi planta ferită de curenţii de aer.
Reproducere
Primăvara sau la începutul verii prelevaţi
butaşi din frunze sănătoase sau din vârfurile vegetative, lungi de 5-8 cm cu 1-2 frunze. Trataţi tăietura cu hormoni rizogeni şi plantaţi butaşul într-un
compost de turbă şi nisip în părţi egale. Menţineţi
compostul umed şi ghiveciul la 18-21 °C, protejat de lumină; după circa 6 săptămâni înrădăcinarea este finalizată: transvazaţi plăntuţele individual.
Pericole şi precauţii
Atenţie să nu udaţi planta prea mult, în special în lunile friguroase:
frunzele cad şi
rădăcinile putrezesc. De asemenea
lumina este fundamentală: dacă planta este ţinută prea mult la umbră
frunzele tind să se decoloreze; dacă din contră, este expusă direct la soare, frunzele se ard. Dacă observaţi prezenţa coşenilei făinoase eliminaţi-o la timp cu un tampon înmuiat în alcool denaturat. Aerul prea uscat favorizează atacul păianjenului roşu: pulverizaţi un
acaricid specific.
Specii şi varietăţi horticole
Peperomia caperata, originară din Brazilia, se întâlneşte sub formă de
tufe compacte cu înălţimea până la 25 cm; are frunzele în formă de inimă, lungi de 4 cm, verde închis strălucitor; între aprilie şi decembrie apar
spice florale albe, lungi de 13-15 cm.
Peperomia griseoargentea (sin.
Peperomia hederifolia) are frunzele cu aspect "brodat", gri-verzui cu reflexe argintii;
vara, pe tulpinile lungi de 20-25 cm colorate roşcat, apar spice de
flori albe-gri cenuşii susţinute de
pedunculi.
Peperomia magnoliaefolia este una dintre speciile cele mai răspândite; formează o tufă robustă şi creşte până la 30 cm, după care capătă un aspect căzător; frunzele sunt mari şi cărnoase, plate şi subţiri, colorate verde lucios intens; cultivată în casă înfloreşte rar. "
Variegata" este o
varietate foarte populară, cu frunze crem la tinereţe şi cu centrul verde la maturitate; chiar şi tulpinile îşi schimbă culoarea: sunt roşii atunci când sunt tinere şi verzi cu dungi roşii la maturitate. "
Green and Gold" prezintă frunze mai mari, cu margini crem.
Peperomia obtusifolia este o plantă foarte ramificată care creşte până la 30 cm şi are frunzele ovale, mari, cărnoase şi uşor concave, colorate verde-violaceu cu marginile violet şi faţa inferioară verde mai deschis; înfloreşte din iunie până în septembrie sub forma a numeroase spice albe, lungi de 5 cm.
Peperomia sandersii este una dintre speciile cele mai atractive, cu diametrul şi înălţimea variind de la 15 la 25 cm; are frunzele foarte decorative, ovale, dese, plate şi lucioase, verzi-albăstrui cu benzi argintii care iradiază din centru; are peţiolii foliari roşii şi înfloreşte din iunie până în septembrie, prezentând spice alburii, lungi de 8-10 cm.
Peperomia scandens poate avea aspect fie
căţărător, fie târâtor şi ajunge la 1,2-1,5 m înălţime; are frunzele în formă de inimă şi uşor ascuţite, lungi de 5 cm, inserate pe
tulpini roşcate;
specia tipică are frunzele verde lucios, dar sunt foarte răspândite
varietăţile cu frunzele pestriţe.
