Genului Primula îi aparţin circa 400 de
specii răspândite în multe regiuni ale lumii. Este vorba de plante
erbacee, dintre care multe sunt adaptate pentru apartament, cu singura menţiune ca trebuie transferate afară după înflorire. Sunt specii
perene, dar frecvent sunt cultivate ca
anuale; au
frunzele dispuse în rozetă, iar în timpul iernii şi
primăvara produc multe
flori de culori strălucitoare şi deseori parfumate. Din acest
gen fac parte şi diverşi
hibrizi, adaptaţi atât pentru gradină cât şi pentru seră sau apartament.

Cultivare
Primulele se replantează o dată la doi ani,
vara târziu, puţin după începerea perioadei de activitate vegetativă. Folosiţi un pământ bun şi ghivece din ce în ce mai mari până la un diametru maxim de 15 cm; plantele mai mari se divid, transferând ulterior diversele porţiuni în ghivece separate; fiţi atenţi să nu distrugeţi bulgării de pământ, care se vor introduce în ghivecele mai mari, completând spaţiile goale cu pământ proaspăt. În anul în care planta nu se transvazează înlocuiţi un strat de 1,5 cm cu pământ proaspăt.
Primăvara şi
vara menţineţi plantele în penumbră, la răcoare (10-16 °C) şi într-un loc luminos, dar nu la soare; mediul ambiant trebuie să asigure o bună ventilaţie a aerului; plantele se vor uda regulat astfel încât
compostul să fie permanent umed; îndepărtaţi
frunzele îngălbenite sau moarte şi sporiţi treptat udările pentru a stimula reluarea creşterii.
Toamna şi
iarna temperatura ideală este de 10-13 °C, putând chiar să scadă pâna la 7 °C fără să provoace daune; este important însă să nu depaşească 16 °C, deoarece temperaturile prea ridicate scurtează durata perioadei de înflorire. Menţineţi plantele la lumină bună, dar nu direct la soare, într-un mediu aerisit, protejat de curenţii de aer. Udaţi-o abundent, mai ales când planta este înflorită;
compostul trebuie să fie mereu umed, dar niciodată îmbibat;
toamna, la apariţia bobocilor florali, adăugaţi în apă un îngrăşământ lichid la fiecare 2 săptămâni. Pentru a garanta o
umiditate corespunzătoare aşezaţi ghiveciul pe pietriş umed şi stropiţi planta cu apă de 2-3 ori pe săptămână, fiind atenţi să nu udaţi
florile. Îndepărtaţi frunzele moarte sau îngălbenite, iar pentru a prelungi înflorirea îndepartaţi şi
florile vestejite.

Reproducere
Reproducerea se face prin intermediul seminţelor şi nu este simplă; în plus, hibrizii astfel multiplicaţi nu sunt întotdeauna identici cu planta-mama. Perioada potrivită pentru această operaţie este în general raportată la apariţia seminţelor, care vor fi împrăştiate pe suprafaţa unui amestec format din
pământ fertil şi
nisip grosier. Acoperiţi-le cu un strat subtire de
compost şi introduceţi ghiveciul într-o lădiţă pe care o menţineţi la umbră şi la 16 °C. Germinarea se va produce în circa 2 săptămâni, interval după care lădiţa se aşaza într-un loc mai luminos, dar nu la soare. Plantaţi separat plăntuţele suficient de mari pentru a putea fi mânuite, în acelaşi
compost pentru
seminţe şi păstraţi-le umede şi la umbră, la temperatură constantă, într-un ambient bine aerisit. Plantuţele care au crescut puţin se fertilizează cu un îngrăşământ diluat în apa de udare până la apariţia primilor boboci; se vor trata ca şi plantele adulte.
Pericole
Atenţie la excesul de apă şi la aerul stătut care favorizeaza apariţia mucegaiului Botrytis; se combate când apar primele dungi gri pe
frunze sau flori, eliminând parţile atinse şi tratând planta cu un anticriptogamic adecvat. Asiguraţi în plus o bună ventilaţie a aerului, însă dacă ciuperca este prea extinsă este mai bine a se distruge planta infectată. De asemenea, paianjenul roşu contaminează planta dacă aerul este uscat; stropiţi cu un
acaricid specific. Păduchele verde alterează creşterea de noi mlădiţe şi distruge aspectul întregii plante; combateţi-l stropind cu un
insecticid pe bază de piretru sau un insecticid cu acţiune sistemică.
Specii
Primula x kewensis creşte până la 30 cm şi este un
hibrid obţinut prin încrucisarea dintre
Primula sinensis şi
Primula floribunda; este singura primulă cu flori galbene şi uşor parfumate; din decembrie până în aprilie înfloreşte succesiv prin 2-5
verticile constituite din 6-10 flori sprijinite de petioli lungi de 25-30 cm; frunzele sunt lungi, cu margini ondulate şi dantelate, colorate verde deschis şi acoperite de o pulbere albă.
Primula obconica prezintă o graţioasă rozetă de frunze rotunjite, uşor pufoase, lungi de 8-10 cm; florile, susţinute de
pedunculi înalţi de 30 cm şi reunite sub formă de
umbele, înfloresc din decembrie până în mai (ocazional chiar şi vara), persistă mult timp şi sunt mari, parfumate şi multicolore.
Primula sinensis este înaltă de 15-25 cm şi prezintă frunze lungi, pufoase şi lobate; florile apar din decembrie până în martie, sunt reunite în verticile şi au diverse nuanţe de roz sau roşu-purpuriu cu fascicule centrale colorate galben închis. Sunt cunoscute mai multe tipuri reunite sub denumirea de "
Fimbriata"; au flori delicate cu
petale franjurate.
Primula vulgaris (sin.
Primula acaulis) este originară din Sud-Vestul Europei; este o
specie sălbatică adaptată mediului exterior, înaltă de 10-15 cm, cu o frumoasă rozetă de frunze colorate verde strălucitor, lungi de 10-15 cm; în martie-aprilie produce flori cu lăţimea de 2,5 cm, reunite în manunchiuri şi susţinute de
tulpini foarte mici, galbene, cu centrul mai închis. Din această specie s-au obţinut mulţi hibrizi adaptaţi la cultivarea în ghivece.