În
genul Sinningia sunt cuprinse şi
speciile care pentru un timp au fost clasificate drept Gloxinia şi Rechsteineria. Sunt plante rizomatoase,
perene, cu
frunze căzătoare sau permanent verzi, originare din pădurile tropicale ale Americii Centrale şi de Sud, foarte ornamentale datorită frunzelor frumoase şi florilor mari, catifelate, viu colorate. În comerţ se întâlnesc numeroşi
hibrizi denumiţi în mod obişnuit Glossinia şi derivaţi din câteva dintre cele aproximativ 40 de
specii ale
genului.
Cultivare
La începutul primăverii se plantează
tuberculii inactivi într-un
compost fertil pe bază de turbă, astfel ca partea lor superioară să rămână la suprafaţa compostului. Acesta trebuie menţinut destul de uscat şi într-un mediu încălzit (19-24 °C) până la apariţia frunzelor; ca urmare, udaţi cu grijă introducând planta în apă, pe care apoi trebuie să o scurgeţi.
Vara încep să apară bobocii florali; administraţi un îngrăşământ lichid în fiecare săptămână până când
florile cad. Expuneţi planta la multă lumină, dar nu direct la soare, şi la o temperatură de 18-21 °C, dar care poate să ajungă până la 24 °C. La încheierea perioadei de înflorire (la sfârşitul lui septembrie), lăsaţi
compostul să se usuce complet, apoi scoateţi tuberculii şi conservaţi-i până la
primăvara următoare la circa 7 °C într-un ambient protejat de
umiditate. Puteţi chiar să-i lăsaţi în ghivecele lor; în acest caz menţineţi-i uscaţi până în martie, apoi stimulaţi reluarea creşterii prin udare şi expunere la o temperatură mai ridicată.
Reproducere
Planta se poate înmulţi la începutul primăverii prin
divizarea tuberculilor în porţiuni prevăzute fiecare cu cel puţin un mugure.
Vara se pot produce
butaşi foliari: incizaţi cu o lamă ascuţită nervura centrală de pe faţa inferioară a unei frunze; aşezaţi
frunza plată pe un amestec de turbă şi nisip şi fixaţi-o pe suprafaţa compostului cu bucăţele de fire metalice. Menţineţi
compostul la temperatura de 21 °C, în permanenţă umed şi la umbră, până când suprafeţele incizate ale nervurii centrale nu mai germinează plăntuţe noi; acestea vor fi separate şi plantate individual.
Pericole şi precauţii
Nu expuneţi planta la umiditate şi ger în perioada de inactivitate, sau la frig în perioada vegetativă: pot putrezi fie
frunzele, fie tuberculii. Nu efectuaţi stropiri în plin soare, deoarece
frunzele se pot arde. Păduchele verde este parazitul cel mai răspândit; combateţi-l la timp cu un
insecticid pe bază de piretru sau cu unul cu acţiune sisitemică.
Specii
Sinningia pusilla este
specia de apartament cea mai răspândită şi a dat naştere la hibrizi pitici; ajunge la o înălţime maximă de 5 cm şi, dacă se cultivă în grupuri, creează un aspect aparte de
rozete minuscule cu fruze colorate verde-cenuşiu şi
flori mici tubulare roz-liliachii.
Sinningia regina este înaltă de circa 23 cm, are frunze colorate verde metalic cu nervuri reliefate albe;
florile atârnă sub formă de
clopoţei şi sunt violete-albe, cu faţa interioară a petalelor violet-purpuriu.
Sinningia speciosa a fost cunoscută un timp ca
Gloxinia speciosa: de aici şi numele de "
Glosinia" dat hibrizilor săi. Prezintă o rozetă mică de frunze şi flori, înaltă de 20-25 cm şi cu un diametru de 30 cm; în general este lipsită de tulpină şi are frunze colorate verde închis cu faţa superioară pufoasă, albă, iar cea inferioară purpurie. Din mai până în august produce flori lungi de 5-10 cm, cu formă de trompetă, catifelate,
violete sau purpurii. Hibrizii au flori de culori diferite: roşu, roz, violet, purpuriu sau alb strălucitor.
