Stapelia este un
gen cuprinzând circa 45 de
specii de plante
suculente originare din Africa de Sud, fascinante, dar dificil de cultivat. Produc
flori foarte frumoase cu lăţimea de până la 30 cm în cazul celor mai stelate. Nu sunt foarte răspândite ca plante de apartament, probabil din cauza mirosului neplăcut pe care îl emană
florile, dar sunt mult apreciate de către amatorii de plante cărnoase.
Cultivare
Transvazaţi
Stapelia anual
primăvara, folosind un
compost pentru cactuşi sau un amestec constituit din părţi egale de
pământ fertil şi
nisip grosier; drenajul este indispensabil, de aceea aşezaţi pe fundul ghiveciului cioburi de teracotă. Ghiveciul va fi înlocuit cu unul mai mare numai atunci când tulpinile se vor aglomera. Ambientul trebuie să fie cald şi uscat, iar
vara temperatura nu trebuie să coboare sub 16 °C; expuneţi planta la soare pentru a-i stimula înflorirea. Udaţi din abundenţă, menţinând
compostul permanent umed, fără ca apa să stagneze în tăviţa ghiveciului; adăugaţi un îngrăşământ lichid la fiecare trei săptămâni.
Toamna şi
iarna asiguraţi 10-13 °C, deoarece la o temperatură inferioară
rădăcinile pot putrezi. Aşezaţi planta la cât mai multă lumină şi la soare. Între octombrie şi martie menţineţi planta aproape uscată, oferindu-i apă numai în zilele deosebit de calde şi însorite.
Reproducere
În martie-aprilie puteţi împrăştia
seminţe pe suprafaţa unui pământ de flori alcătuit din 3 părţi
compost pentru cactuşi şi o parte nisip
grosier sau din părţi egale de nisip şi turbă. Acoperiţi-le cu un strat subţire de nisip şi menţineţi-le în penumbră la 18-21 °C;
seminţele vor încolţi după circa o săptămână. Când plantele sunt suficient de mari pentru a fi mânuite, transferaţi-le separat în ghivece mici, de 8 cm diametru.
Speciile mici, cum este
Stapelia variegata necesită 3 ani pentru a creşte şi înflori, iar cele mari pretind alţi doi ani suplimentari. Între iunie şi august puteţi preleva cu uşurinţă
butaşi, tăind cu un cuţit ascuţit o tulpiniţă secundară din punctul în care se insera pe
tulpina principală. Lăsaţi-i să se usuce timp de 4-5 zile, apoi plantaţi-i într-un pământ ideal pentru semănat; menţineţi-i în penumbră, la o temperatură de 16 °C până când este semnalată prezenţa şi dezvoltarea rădăcinilor. Transplantaţi-i apoi într-un ghiveci cu compost pentru plante adulte.
Pericole şi precauţii
Cantitatea de apă este esenţială: dacă este în exces poate produce putrezirea plantei la bază; dacă este prea scăzută şi plantele rămân prea uscate, tulpinile se veştejesc începând de la vârf şi mor. Dacă este udată prea mult sau este menţinută prea mult la umbră,
iarna poate fi supusă atacului ciupercilor, semnalat prin apariţia unor pete negre pe vârfurile tulpinilor. Combăteţi-le cu un
fungicid; acesta dă rezultate bune numai dacă se intervine în stadiile incipiente; eventual puteţi utiliza tulpinile sănătoase ca butaşi. Cel mai bun lucru este să se efectueze tratamente
preventive, periodice, cu
fungicide sistemice, în perioada de dezvoltare vegetativă. Parazitul cel mai obişnuit este
coşenila făinoasă: eliminaţi-o cu un tampon îmbibat în alcool denaturat sau pulverizând un
insecticid sistemic.
Specii şi varietăţi
Stapelia erectiflora prezintă
tulpini foarte subţiri, verticale, înalte până la 15 cm;
florile au miros neplăcut şi apar
vara, fiind mici şi purpurii, acoperite de perişori albi, deşi şi cu
petale rotunjite; steaua centrală are perişori subţiri bruni-roşcaţi.
Stapelia flavopurpurea are tulpini scurte şi verticale, verzi-albastre şi flori verde strălucitor asemănătoare cu stelele de mare.
Stapelia gigantea îşi datorează numele florilor sale gigante, late până la 30 de cm. Tulpinile sunt verticale, înalte de 15-20 cm, colorate verde deschis; la baza lor se formează florile cu petale galbene striate cu roşu şi acoperite de perişori deşi, purpurii. Cultivată în casă această
specie înfloreşte rar.
Stapelia hirsuta este o plantă cu creştere rapidă care poate să atingă 25 cm înălţime. Tulpinile verticale, colorate verde bronz, sunt acoperite de perişori scurţi şi moi. Florile sunt late de 12 cm, galben-închis cu pete brune şi acoperite de perişori bruni-roşcaţi.
Stapelia variegata (sin.
Orbea variegata),
specia cea mai cultivată, are tulpini groase şi cărnoase, ramificate mult la bază, care formează
tufe dese; tulpinile sunt lungi chiar de 15 cm, în general
dinţate şi cu formă de patrulater pe secţiune, gri-verzi stropite cu purpuriu. Florile stelate care apar în număr mare în timpul verii, au 5 petale gălbui închis cu pete brune-purpurii, şi prezintă o protuberantă inelară în centrul stelei, albă-gălbuie cu pete roşii-brune.
Varietatea "
Atropurpurea" are flori cu centrul colorat purpuriu; "
Curtisii" are petale alburii cu pete brune-roşcate. Florile persistă câteva zile şi produc fiecare câte o
păstaie lungă în formă de corn, care prin crăpare eliberează seminţele.
