Plante originare din America Centrală şi de Sud, au aspect agăţător sau căzător, dimensiuni reduse şi sunt uşor de cultivat: necesită numai căldură,
umiditate şi protecţie faţă de expunerea directă la soare.
Frunzele îşi schimbă forma cu vârsta: de la mici şi ascuţite devin gigante şi multilobate.

Cultivare
Se replantează anual
primăvara, folosind un
compost adecvat cu adaos de turbă sau de pământ de
frunze descompuse. Transvazaţi-le în ghivece mai mari dacă
rădăcinile au ocupat întreg spaţiul, iar când se atinge dimensiunea maximă de 15-30 cm (sau 15-20 cm pentru coşuleţe
suspendate) limitaţi-vă la a înlocui anual un strat de
compost gros de 2,5- 5 cm. În această perioadă puteţi să curăţaţi planta de ramurile în exces. Dacă doriţi o plantă
agăţătoare, în timpul creşterii folosiţi ca suport un ţăruş acoperit cu muşchi de care
rădăcinile aeriene se pot agăţa.
Primăvara şi
vara temperatura ideală este de 21 °C; nu expuneţi niciodată planta la soare puternic, în special dacă
specia este pestriţ colorată. Udaţi-o din abundenţă între aprilie şi octombrie, iar o dată pe lună diluaţi în apă un îngrăşământ lichid (folosiţi jumătate din doza recomandată). În perioadele mai calde stropiţi regulat pentru a asigura o atmosferă umedă.
Toamna şi
iarna menţineţi planta la o temperatură de 16-18 °C (niciodată sub 13 °C), într-un loc luminos, dar fără expunere directă la soare, aerisit şi ferit de curenţii de aer rece. Udaţi numai atât cât să nu se usuce complet
compostul.
Reproducere
Primăvara sau
vara puteţi preleva
butaşi din vârfurile tulpinilor, tăindu-i imediat sub punctul de inserţie al unei frunze; eliminaţi
frunzele bazale şi trataţi suprafaţa tăiată cu hormoni rizogeni, apoi plantaţi
butaşii într-un compost cu adaos de turbă. Închideţi ghiveciul într-o pungă de plastic transparent şi menţineţi-l la umezeală, la umbră şi la 18-21 °C. Incolţirea este anunţată de reluarea activităţii vegetale, fenomen care se produce în mod obişnuit în 6 săptămâni: descoperiţi butaşii, udaţi
compostul, şi după o lună administraţi un îngrăşământ lichid. Transvazaţi apoi plăntuţele în grupuri de 2-3 în ghivece mici de 8-10 cm, sau în grupuri de 5-6 în coşuleţe suspendate; trataţi-le ulterior ca şi pe plantele adulte.
Pericole şi precauţii
Planta are nevoie de umiditate şi temperatură ridicată tot timpul anului, deoarece altfel poate muri. Atenţie la udarea excesivă, care poate să provoace putrezirea rădăcinilor. Evitaţi folosirea produselor care conferă luciu frunzelor.
Specii şi varietăţi horticole
Syngonium erythrophyllum are frunzele mici şi ascuţite, arămii-verzi, lucioase şi acoperite cu puncte roz.
Syngonium podophyllum este o plantă agăţătoare foarte frumoasă, la care este evidentă diferenţa dintre frunzele tinere şi cele adulte: cele tinere sunt ascuţite şi colorate verde strălucitor, dar devin lobate, mai ample şi segmentate o dată cu îmbătrânirea plantei. La maturitate planta capătă aspect căzător: tulpinile cresc până la 1,8 m şi culoarea frunzelor devine mai deschisă.
Varietatea cea mai cunoscută este "
White Butterfly" care are frunzele verde-cenuşiu deschis cu marginile de un verde mai intens; Varietatea "
Green Gold" are frunzele marmorate cu crem, galben-auriu şi verde; Varietatea "
Trileaf Wonder" prezintă frunze mari, cu nervuri gri-argintii.