Frumuseţea, originalitatea formelor şi culorile florilor nu dispar o dată cu acestea: toate calităţile pe care natura le atribuie din când în când unei
flori nu reprezintă altceva decât mijloace sofisticate de asigurare a continuităţii speciei.
Floarea, sediul organelor sexuale masculine şi feminine, trebuie să parcurgă două etape foarte importante şi indispensabile (
polenizarea şi fecundarea) pentru realizarea acestui obiectiv.
În general, plantele superioare au
flori hermafrodite în care sunt prezente simultan atât organele sexuale masculine cât şi cele feminine. Doar în câteva cazuri cele două sexe sunt separate: la plantele
dioice (ca: salcia, pomişorul-ghimpos şi dafinul)
florile masculine şi feminine sunt purtate de plante diferite; la plantele
monoice (porumb, dovleac), aceeaşi plantă poartă separat atât
florile feminine, cât şi pe cele masculine.
Toate componentele florilor sunt în realitate
frunze modificate în diferite moduri cu scopul de a realiza anumite funcţii.
În continuarea tijei (pedunculului) floral se poate observa o parte îngroşată numită receptacul floral pe care se insera diferite componente ale florii. Periantul reprezintă partea din floare care este situată la exterior, fiind în acelaşi timp cea care atrage atenţia; el acoperă organele reproducătoare şi este format din
caliciu şi corolă.
Caliciul este format din frunzuliţe în exclusivitate verzi, numite
sepale, care au rolul de a proteja structurile interne ale florii, în special când aceasta este boboc. Atunci când
sepalele sunt unite (de ex. la
garoafe) caliciul este gamosepal; în schimb, când ele sunt distanţate (de ex. la
trandafir) caliciul este dialisepal. Caliciul este de cele mai multe ori
persistent, în anumite cazuri având chiar tendinţa de a evolua în timp, demonstrând astfel mai bine funcţia sa protectivă.
Corola, al doilea element constitutiv al periantului, este formată din
petale care sunt în general viu colorate şi parfumate. Ele trebuie să fie atractive pentru insecte în scopul de a favoriza
polenizarea şi, respectiv,
reproducerea. Atunci când
petalele sunt unite într-o anumită măsură corola este gamopetală; dacă ele sunt separate, corola este dialipetală. În cazul în care nu există o distincţie evidentă între caliciu şi corolă (cazul
lalelei), periantul poartă numele de
perigon, iar frunziţele florale se numesc tepale. Androceul, aparatul reproducător masculin, este constituit dintr-un număr de stamine formate dintr-un
peduncul steril, subţire şi alungit numit
filament, care susţine în vârful său partea fertilă denumită anteră. Aceasta este o dilataţie care conţine sacii polenici la nivelul cărora ia naştere
polenul, elementul fecundant masculin, colorat în general galben sau portocaliu.
Gineceul, aparatul reproducător feminin, este constituit din una sau mai multe pistile. Fiecare dintre acestea este format în partea inferioară dintr-un segment dilatat numit
ovar, care conţine unul sau mai multe
ovule. Partea filamentoasă situată deasupra ovarului este stilul. Extremitatea superioară a acestuia se numeşte
stigmat şi este destinat captării şi menţinerii granulelor de
polen.
Plantele pot avea o floare izolată situată în vârful
tulpinii, dar cel mai frecvent prezintă mai multe
flori grupate, formând o inflorescenţă.
Ca tipuri de
inflorescenţe, cele mai frecvente sunt următoarele:
- inflorescenţe formate din flori pedunculate: ciorchine (glicina), ştiulete (lilacul), umbelă (morcovul), corimb (părul);
- inflorescenţe formate din flori sesile, fără peduncul: spic (grâul), ament (alunul), capitul (margareta).
