Sitemap Site Map

Florile




Frumuseţea, originalitatea formelor şi culorile florilor nu dispar o dată cu acestea: toate calităţile pe care natura le atribuie din când în când unei flori nu reprezintă altceva decât mijloace sofisticate de asigurare a continuităţii speciei. Floarea, sediul organelor sexuale masculine şi feminine, trebuie să parcurgă două etape foarte importante şi indispensabile (polenizarea şi fecundarea) pentru realizarea acestui obiectiv.

În general, plantele superioare au flori hermafrodite în care sunt prezente simultan atât organele sexuale masculine cât şi cele feminine. Doar în câteva cazuri cele două sexe sunt separate: la plantele dioice (ca: salcia, pomişorul-ghimpos şi dafinul) florile masculine şi feminine sunt purtate de plante diferite; la plantele monoice (porumb, dovleac), aceeaşi plantă poartă separat atât florile feminine, cât şi pe cele masculine.
Toate componentele florilor sunt în realitate frunze modificate în diferite moduri cu scopul de a realiza anumite funcţii.

În continuarea tijei (pedunculului) floral se poate observa o parte îngroşată numită receptacul floral pe care se insera diferite componente ale florii. Periantul reprezintă partea din floare care este situată la exterior, fiind în acelaşi timp cea care atrage atenţia; el acoperă organele reproducătoare şi este format din caliciu şi corolă. Caliciul este format din frunzuliţe în exclusivitate verzi, numite sepale, care au rolul de a proteja structurile interne ale florii, în special când aceasta este boboc. Atunci când sepalele sunt unite (de ex. la garoafe) caliciul este gamosepal; în schimb, când ele sunt distanţate (de ex. la trandafir) caliciul este dialisepal. Caliciul este de cele mai multe ori persistent, în anumite cazuri având chiar tendinţa de a evolua în timp, demonstrând astfel mai bine funcţia sa protectivă. Corola, al doilea element constitutiv al periantului, este formată din petale care sunt în general viu colorate şi parfumate. Ele trebuie să fie atractive pentru insecte în scopul de a favoriza polenizarea şi, respectiv, reproducerea. Atunci când petalele sunt unite într-o anumită măsură corola este gamopetală; dacă ele sunt separate, corola este dialipetală. În cazul în care nu există o distincţie evidentă între caliciu şi corolă (cazul lalelei), periantul poartă numele de perigon, iar frunziţele florale se numesc tepale. Androceul, aparatul reproducător masculin, este constituit dintr-un număr de stamine formate dintr-un peduncul steril, subţire şi alungit numit filament, care susţine în vârful său partea fertilă denumită anteră. Aceasta este o dilataţie care conţine sacii polenici la nivelul cărora ia naştere polenul, elementul fecundant masculin, colorat în general galben sau portocaliu. Gineceul, aparatul reproducător feminin, este constituit din una sau mai multe pistile. Fiecare dintre acestea este format în partea inferioară dintr-un segment dilatat numit ovar, care conţine unul sau mai multe ovule. Partea filamentoasă situată deasupra ovarului este stilul. Extremitatea superioară a acestuia se numeşte stigmat şi este destinat captării şi menţinerii granulelor de polen.

Plantele pot avea o floare izolată situată în vârful tulpinii, dar cel mai frecvent prezintă mai multe flori grupate, formând o inflorescenţă.

Ca tipuri de inflorescenţe, cele mai frecvente sunt următoarele:
  • inflorescenţe formate din flori pedunculate: ciorchine (glicina), ştiulete (lilacul), umbelă (morcovul), corimb (părul);

  • inflorescenţe formate din flori sesile, fără peduncul: spic (grâul), ament (alunul), capitul (margareta).



Florile
4.7 din 5 bazat pe 9 voturi

Părerea ta contează



    Nume
    Adresă email (confidenţial)
    Mesaj
    Introduceţi caracterele Reincarca imagine