Sitemap Site Map

Fructele şi seminţele




După fecundare, pereţii ovarului se modifică radical, devenind lemnoşi sau cărnoşi, formând astfel fructul (pericarpul); în acelaşi timp, ovulul fecundat se dezvoltă şi, acumulând substanţe de rezervă, se transformă în seminţă. Deseori, la maturitate, fructul este dulce şi cărnos, viu colorat şi gustos fiind astfel atrăgător pentru animale care, mâncându-l, favorizează răspândirea seminţelor în mediul înconjurător. Dacă fructul nu este frumos colorat şi cărnos înseamnă că răspândirea seminţei este asigurată prin alte mijloace, în cazul păpădiei de exemplu, fructul are un moţ pufos asemănător unei mici paraşute; în cazul paltinului şi al teiului fructul prezintă o expansiune asemănătoare unei aripi, fiind astfel uşor transportat de către vânt. Alte fructe, cum ar fi cel al brusturelui, prezintă nişte “cârlige” cu care se prind de lâna oilor, putând ajunge apoi chiar şi în locuinţele oamenilor.

Dintre fructele cărnoase, cele mai întâlnite sunt cele de tip drupă, care conţin o singură sămânţă protejată de un înveliş dur (cireaşă, pruna, măslina) şi cele de tip bacă la care seminţele sunt în general numeroase şi implantate direct în pulpă (roşia).

Fructele uscate sunt împărţite în dehiscente şi indehiscente, după cum se deschid sau nu spontan la maturitate. Din primul grup fac parte, de exemplu, păstaia (mazăre, fasole), silicva (micşuneaua, ridichea, albita), capsula (macul) şi folicula (aconitul). Fructele din cel de-al doilea grup conţin întotdeauna o singură sămânţă care practic este concrescută cu fructul. Exemplele cele mai comune sunt cariopsa cerealelor, samara paltinului sau ulmului şi achena tipică pentru familia compozite. Fructul conţine seminţa, iar aceasta, la rândul ei, are în interior embrionul care reprezintă de fapt viitoarea plăntuţă miniaturală, în momentul în care este pregătită pentru germinare, sămânţa părăseşte starea de inerţie în care se află în unele cazuri de mai mulţi ani şi iniţiază germinarea, la sfârşit astfel funcţia seminţei de a proteja şi hrăni embrionul până când acesta devine capabil de o existenţă autonomă. În acest mod începe o nouă viaţă. Dedesubtul unui înveliş extern protectiv numit tegument seminal se poate observa cu uşurinţă o tulpină pe care sunt inserate două frunzuliţe embrionale numite cotiledoane, pline cu substanţe de rezervă, o radiculă şi o gemulă.

De-a lungul germinaţiei seminţa trece prin diferite etape: la început se dezvoltă radiculă (rădăcinuţa) care se prelungeşte în sol, apoi se dezvoltă gemula (partea din care vor apărea frunzele). După ce au cedat progresiv substanţele nutritive, cotiledoanele dispar lent şi, încetul cu încetul, planta începe să prindă formă, diferenţiindu-se cele trei organe principale: rădăcina, tulpina şi frunzele.



Fructele şi seminţele
4.3 din 5 bazat pe 28 voturi

Părerea ta contează



    Nume
    Adresă email (confidenţial)
    Mesaj
    Introduceţi caracterele Reincarca imagine