Crinii africani au
frunze robuste, ca nişte panglici şi căzătoare, în general mereu verzi.
Florile, care înfloresc din iulie până în septembrie şi care ating apogeul în plină vară, sunt în formă de clopoţel. Culoarea lor variază de la albastru deschis la albastru închis cu nuanţe de violet, dar se pot întâlni şi crini africani albi. Aceste plante se adaptează uşor cultivării în vase şi cresc viguros fie la adăpostul unei sere, fie într-o curte interioară.

Cultivare
La sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie se pot planta noile plante în ghiveci sau direct în pământ.
Compostul trebuie să fie de pământ gras (
humus); pentru a obţine rezultate şi mai bune se pot amesteca trei părţi de
humus cu o parte de turbă şi una de nisip.
Rădăcinile trebuie îngropate la o adâncime de 8 cm şi nu trebuie să se planteze mai mult de un
crin într-un ghiveci cu un diametru de 20 cm şi nu mai mult de doi într-unui de 25 cm. Terenul trebuie să fie stropit moderat până la apariţia noilor muguri, apoi trebuie menţinut umed. Pentru a se obţine o înflorire abundentă este indispensabil să se administreze puţin
fertilizant înainte ca bobocii să apară. În regiunile reci Agaphantus trebuie să fie aşezaţi într-un loc ferit în timpul iernii. Deosebit de importantă este protejarea rădăcinilor, care trebuie să rămână aproape uscate în perioada cuprinsă între sfârşitul lui septembrie şi martie. Dacă sunt lăsate afară, pot fi acoperite cu un strat de ferigi, frunze uscate sau turbă.

Reproducere
Crinii africani se pot înmulţi şi prin însămânţare, dar cea mai bună metodă este diviziunea mănunchiurilor de rădăcini-tuberculi în martie-aprilie. Înmulţirea prin
seminţe necesită doi ani înainte ca
florile să apară şi adesea ele pot avea culori mixte.

Pericole şi precauţii
Pentru a elimina
melcii şi limacşii care năpădesc plantele aflate în aer liber, se pune la baza lor momeli otrăvite. Dacă însă sunt năpădite de coşenile-făinoase se poate încerca, cu foarte mare răbdare, îndepărtarea lor cu o periuţă îmbibată cu alcool metilic. Nu udaţi excesiv plantele pentru ca să nu le putrezească
rădăcinile.

Specii şi soiuri
Agapanthus africanus este o plantă rară, veşnic verde, cu
flori de culoare albă sau albastru-purpuriu.
Specie cu frunze căzătoare,
Agapanthus campanulatus atinge înălţimea de 60-90 cm şi are frunze grase şi inflorescenţă de culoare albastru-deschis. Hibrizii săi sunt mult mai trainici faţă de celelalte
Agapanthus şi au
umbele de flori albe cu nuanţe de albastru în vârful tulpinii.
Agapanthus inapertus este o specie cu flori căzătoare, de origine sud-africană, cu flori albastre, care se sprijină pe o tulpină rigidă.
Agapanthus "Bressingham White", înaltă de circa 90 cm, are
inflorescenţe umbeliforme cu flori de un alb strălucitor.