Gen ce cuprinde circa 259 de
specii de plante
erbacee perene, de exterior, care în timpul verii au buchete de minuscule
flori galben-verzui, cu
caliciul exterior pronunţat. Unele specii sunt acoperitoare, ca un covor. Cresc peste tot, de la soare la umbră parţială, dar nu şi pe terenuri mlăştinoase.
Cultivare
Alchemilla se însămânţează în martie, în vase umplute cu
compost de semănătură. Se transplantează de două ori şi se instalează definitiv pe locul ei în perioada octombrie-martie, în orice teren umed, dar bine drenat. Plantele (puse la distanţă de 10-20 cm la
Alchemilla alpina şi 30-40 cm la
Alchemilla molis) trebuie susţinute cu ţăruşi şi, după ce se termină înflorirea, se taie la câţiva centimetri deasupra solului.
Reproducere
În afară de însămânţare
Alchemilla poate fi înmulţită prin diviziune: operaţia trebuie efectuată în condiţii de vreme bună, de toamnă până primăvară. Adesea se înmulţesc
spontan prin
seminţe.
Pericole şi precauţii. Tinerii lăstari pot fi atacaţi de
melci. Se poate interveni cu un produs împotriva melcilor sau prin metode simple de combatere biologică.
Specii
Alchemilla alpina, spontană în Europa şi Asia de Nord, este înaltă de 10-12 cm cu diametrul de până la 50 cm, are
frunzele palmat compuse şi mici flori verzui în formă de stea, adunate în
corimbi; înfloreşte din iunie până în august.
Alchemilla mollis, spontană din Carpaţi până în Asia Mică, este înaltă până la 60 cm şi cu un diametru până la 75 cm şi are
frunzele palmate şi flori galbene în formă de stea reunite în corimbi; este excelentă, fie ca plantă-covor, fie pentru flori tăiate. Înfloreşte de la începutul verii până la începutul toamnei.
Alchemilla fulgens,
specie originară din Pirinei, este înaltă până la 30 cm şi cu un diametru până la 25 cm.
Inflorescenţele sale de culoare galben-verzui înfloresc din vară până la începutul toamnei.
