Genul Ampelopsis, originar din America de Nord şi din Asia Orientală, numără peste 20
specii. Datorită caracteristicilor lor, sunt confundate adesea cu cele aparţinând
genului Parthenocissus. Sunt
plante căţărătoare arbustive, care au nevoie de un teren fertil şi de expunere la soare. Ele se prind uşor de ziduri şi de suporţi cu ajutorul cârceilor. Au
frunzele simple sau compuse şi
flori mici, verzui, care apar în cime. Fructul este o bacă având 1-4
seminţe.
Cultivare
Curăţarea lăstarilor speciilor cu aspect drept, trebuie efectuată la începutul primăverii, pentru că stimulează planta să producă noi ramuri. La sfârşitul verii îndepărtaţi crengile uscate, bolnave sau prea dese şi tăiaţi-le pe cele semilemnoase pe care le veţi putea folosi ca
butaşi. Acestor specii nu le prieşte
umiditatea excesivă. Perioada ideală pentru a le planta este
toamna şi
iarna, în teren proaspăt şi argilos, în gropi adânci de 0,5 m, la baza zidurilor sau pomilor. Ca toate plantele cu
frunze pestriţe, cresc viguroase în locuri bine însorite.
Toamna şi
iarna trebuie tăiate, pentru a le corecta dezvoltarea.

Reproducere
Ampelopsis se poate
reproduce prin însămânţare, efectuată cu seminţe obţinute de la planta-mamă, dar metoda cea mai folosită şi care garantează succesul este cea prin butaşi, cu sau fără frunze. În perioada mai-august tăiaţi vlăstarii laterali şi puneţi-i într-un amestec de nisip fin şi turbă, acoperindu-i cu o folie de plastic. Asiguraţi-le o temperatură de 18-20°C până când le vor da
rădăcini.
Specii
Originară din China de Nord,
Ampelopsis aconitifolia are numeroase ramuri netede şi subţiri şi este un
arbust foarte viguros. Recomandată pentru a acoperi ziduri şi garduri nu foarte mari, are frunze alterne foarte lobate şi rodeşte din belşug
ciorchini de bace galben-portocalii care, cu timpul îşi schimbă culoarea devenind albastre.
Ampelopsis brevipedunculata este o plantă robustă, care poate depăşi 10 m înălţime.
Frunzele puternic
dinţate au trei
lobi. Când germinează, noile mlădiţe sunt păroase; bacele, mai întâi verzi sau mov, devin albastre.
Ampelopsis h umilifolia are o ramificaţie roşiatică, în totalitate netedă, şi frunze ovale de un verde strălucitor. Rodeşte cu bace piri-forme galbene, care apoi devin albastre.
Ampelopsis megalophylla are frunze lungi de până la 50 cm şi o ramificaţie brună, foarte viguroasă.