Plante
erbacee perene,
speciile genului Aquilegia se pot răspândi singure prin
seminţe. Variază ca înălţime între 60 şi 90 cm şi au
flori albastre, albe, galbene sau
bicolore, de forma unei pâlnii, prevăzute cu un pinten caracteristic.
Frunzele sunt trilobate, iar culoarea lor variază de la verde la gri.
Cultivare

Aceste plante oferă o înflorire abundentă în timpul primăverii. Au nevoie de un teren foarte fertil şi trebuie udate din belşug, fără ca apa să băltească. O dată pe lună, administraţi-le o mână de
gunoi de grajd bine macerat sau alt
fertilizant.
Primăvara înfloresc de obicei plantele obţinute din seminţe, dar înflorirea poate să aibă loc la începutul verii. Nu întotdeauna plantele reproduse prin seminţe sunt identice cu planta-mamă; aceasta se întâmplă de obicei la cele cu flori duble, pe care mai bine le înmulţim prin
divizarea tufelor.
Pe timpul iernii, anotimp de
repaus pentru
Aquilegia, tăiaţi
florile veştejite şi ramurile prea lungi, reduceţi udarea la una singură pe săptămână şi nu mai
fertilizaţi.

Reproducere
Plantele din
specia Aquilegia pot fi înmulţite
primăvara prin seminţe, dar noile exemplare pot fi obţinute
toamna sau primăvara prin divizarea tufelor.

Pericole şi precauţii
În ciuda faptului că nu au mulţi duşmani, plantele din această
specie pot fi atacate de un afid Aphis frangulae care poate fi uşor eliminat cu jeturi de apă cu săpun sau cu un
insecticid sistemic. Pot fi atacate şi de o specie de Oidium, care se combate cu sulf solubil.
Specii
Aquilegia caerulea are o înălţime cuprinsă între 30 şi 50 cm. Originară din America de Nord, are
frunze lungi, flori drepte cu
petale albe cu un
puf albastru.
Aquilegia canadensis are flori atârnătoare de culoare galben-citron şi cu un puf roşu-aprins; are o înălţime de 60-90 cm.
Aquilegia formosa are multe frunze la bază şi flori atârnătoare;
sepalele, de două ori mai mari decât
petalele, sunt de un roşu intens ca şi
puful.
Aquilegia sibirica provine din Siberia, are o înălţime de până la 60 cm. Are flori drepte cu petale albastre bordate cu alb şi un aparat foliar sărac.