Gen care cuprinde circa 250
specii de plante
anuale,
bianuale,
perene şi
subarbuşti, răspândite în multe regiuni din emisfera boreală, mai ales în America de Nord. Sunt plante potrivite pentru grădinile pietroase sau borduri.
Vara şi
toamna produc
inflorescenţe sub formă de
capitul, foarte potrivite ca
flori de tăiat. Câteva specii arbustive provin din Africa de Sud.
Cultivare
Aster au nevoie de un teren bine drenat, dar nu au pretenţii asupra naturii acestuia. Astfel, este necesar ca
vara târziu, când înfloresc cele mai multe dintre specii, terenul să nu fie prea uscat, iar udările trebuie făcute din abundenţă toată vara.
Speciile şi
varietăţile cele mai înalte au nevoie de suporţi. Imediat după înflorire,
inflorescenţele se îndepărtează şi, de la jumătatea lui octombrie se taie toate tulpinile plantelor.
Varietatea speciei
Aster novi-belgii degenerează în câţiva ani şi trebuie astfel divizată cu regularitate; pentru replantare se utilizează doar părţile sănătoase, cele de la marginea tufei şi care au lăstari viguroşi.
Reproducere
Pentru înmulţire se recurge, în general, la desfacerea şi
divizarea plantei. Cele mai bune perioade sunt luna octombrie şi sfârşitul iernii (februarie-martie). Se poate obţine un mare număr de plante prin divizarea tufelor, separând lăstarii şi plantându-i la distanţă de circa 15 cm, în martie-aprilie. De îndată ce s-au dezvoltat, pot fi plantaţi definitiv.
Aster se poate
reproduce şi prin
seminţe. În acest caz se însămânţează în răsadniţe din aprilie până în iulie; plantarea definitivă se poate face
toamna sau
primăvara următoare.
Pericole
Aster sunt plante sensibile la putregaiul-negru al rădăcinilor care provoacă putrezirea aparatului rădăcinos şi moartea plantei.
Frunzele sunt sensibile la ciuperca-viţei-de-vie, aşa-zisa boală-albă a compozitelor. Dintre paraziţii animali,
acarienii pot provoca oprirea creşterii plantei prin vătămarea tulpinilor, iar când atacă bobocii,
florile pot ieşi deformate. Foarte sensibile la atacul paraziţilor sunt varietăţile speciei
Aster novi-belgii. Alt pericol îl reprezintă
melcii, care pot devora plantele tinere.
Specii şi soiuri
Aster alpinus,
specie perenă sub formă de tufiş, spontană şi în România, poate atinge 15-20 cm înălţime, cu un diametru de 30-40 cm. Capitulele au discul central galben-portocaliu şi ligule roşii-violacee; sunt şi varietăţi cu
capitule roşu-purpuriu şi liliachii. Între soiuri amintim "
White beauty" cu flori albe şi "
Becchwood" cu capitule albastre.
Asfer ericoides, înaltă de 60-90 cm, originară din SUA şi Canada, este o specie sub formă de tufiş, înaltă de până la un metru şi lată de până la 30 cm, cu capitulele câteodată în tonuri de roz sau albastru, cu discul central galben; înfloreşte vara târziu până toamna târziu.
Aster novi-belgii, originară din America de Nord, este
specia din care s-au creat cele mai multe soiuri; capitulele au diametru de 4-5 cm şi înfloresc în septembrie-octombrie. Dintre soiuri se remarcă "
Ada Ballard", înaltă de până la 90 cm, cu capitule albastre, "
Blandie" cu capitule duble de culoare crem, "Orlando" cu capitule semi-duble roz, "Winston S. Churchill" cu capitule duble rubinii.
Aster sedifolius, specie înaltă de până la un metru şi lată de 60 cm, produce toamna buchete de capitule în formă de stea, de culoare azurie sau roz, cu discul central alb.
