Gen care cuprinde circa 450
specii de plante cu aspect arbustiv, spinoase, cu
frunze mereu verzi sau căzătoare, originar din zonele boreale, din Africa de Nord şi tropicală şi din America de Sud. Preferă soluri stâncoase, în zonele montane.
Frunzele, lineare, ovate sau subovate, sunt reunite în mici grupuri, asemănătoare rozetelor.
Florile, sferice sau în formă de cupă, au
petalele şi
sepalele galbene.
Speciile mereu verzi sunt apreciate pentru frunziş, iar cele cu frunze căzătoare pentru aspectul multicolor al frunzelor
pe timpul toamnei şi pentru ciorchinii de bace în culori vii, care în general rezistă pe ramuri până
iarna. Unele specii şi hibrizii lor formează frumoase garduri vii, fiind potrivite şi pentru spaţii reduse. Sunt plante simplu şi uşor de cultivat, cu excepţia unor specii sud-americane.
Cultivare
Plantele
Berberis cresc în orice fel de sol bine drenat, la soare sau parţial la umbră. Speciile cu frunze mereu verzi trebuie plantate în septembrie-octombrie sau în martie-aprilie, iar cele cu frunze căzătoare, din octombrie până în martie. Pentru formarea gardurilor vii se folosesc plante înalte de 30-40 cm, aşezate la o distanţă de 45-60 cm. Pentru a obţine un aspect compact, este necesar să se taie partea superioară a tuturor lăstarilor. Operaţia trebuie repetată o dată pe an la speciile cu frunze mereu verzi, după ce au înflorit, şi în august-septembrie, pentru cele cu frunze căzătoare. Când se cultivă izolate, nu este necesară o
tăiere regulată, trebuie doar tăiate tulpinile îmbătrânite la nivelul solului sau al unei ramuri noi.
Reproducere
Toate plantele
Berberis pot fi reproduse uşor prin
seminţe. Operaţia trebuie efectuată direct în aer liber,
primăvara sau
toamna. Când se recurge la
butaşi, aceştia se recoltează în august-septembrie de pe ramurile laterale şi trebuie să aibă o lungime de 7-8 cm. Se plantează într-un amestec de turbă şi nisip în părţi egale, iar în
primăvara următoare se transferă într-o pepinieră în aer liber, unde vor rămâne 1-2 ani înainte de plantarea definitivă. Altă posibilitate de
reproducere este cea prin
divizarea tufelor, doar pentru speciile care produc lăstari. Operaţia se efectuează în orice moment, din octombrie în martie.
Pericole şi precauţii
Sunt plante rezistente; singurele probleme pot fi cauzate de
afide şi de boala-albă (micoză).
Specii şi soiuri
Berberis aggregata, originară din China orientală, poate depăşi înălţimea de un metru şi jumătate. Este o
specie cu frunze căzătoare, are
flori galbene adunate în
ciorchini, care apar în iulie, turnate de bace roşii-coral.
Berberis calliantha, originară din Tibet, este înaltă de până la 1 m, are
frunzele mereu verzi şi
florile galben deschis ce înfloresc în mai, urmate de bace albastru-închis.
Berberis darwinii este o specie sud-americană, înaltă de până la 4 m, cu frunze lucioase, de culoare închisă, asemănătoare pomişorului-ghimpos. Florile sunt galben-portocalii cu nuanţe de roşu, iar bacele sunt albastre.
Berberis verruculosa, originară din China occidentală, este o specie cu frunze mereu verzi, înaltă de 1-1,5 m, care formează tufişuri compacte cu frunze spinoase. Are flori galbene care apar în mai-iunie şi bacele sunt de culoare neagră.
Berberis wilsoniae, originară din China occidentală, este un
arbust des, înalt de circa 1 m, cu frunze căzătoare sau semicăzătoare, oblonge, care
toamna capătă o culoare roşie-portocalie, strălucitoare. Primăvara şi
vara face flori galbene, iar toamna bace roşii-coralii.
Berberis x ottawensis "
Superba" are frunze căzătoare, de culoare mov-ruginiu închis; este înaltă până la 2,5 m, cu flori galbene cu nuanţe de roşu şi bace roşii.
Berberis x stenophylla "
Corallina Compacta", cu frunze mereu verzi, înfloreşte în aprilie dând o abundenţă de flori galben-aurii, urmate apoi de bace purpurii. Este recomandată în mod deosebit atât pentru gard viu cât şi pentru tufişuri izolate.
