Din acest
gen fac parte circa 250 de
specii, de regulă
căţărătoare, destul de mult apreciate pentru
florile lor strălucitoare. Preferând terenurile alcaline şi
clima mediteraneană, sunt foarte răspândite în Europa, în special în sud, chiar şi în stare sălbatică. Unele au
frunza căzătoare, altele sunt veşnic verzi.
Frunzele sunt, în general,
opuse, simple sau compuse;
florile nu au corolă şi sunt formate din 4-5
sepale. La
speciile căţărătoare, lujerul cu aspect de liană are cârcei care-i permit plantei să se "caţere" şi să se fixeze pe diferite
suporturi.
Fructele pot fi la fel de decorative ca şi florile: sunt mici
achene discoidale, de circa 3 mm, având codiţe pufoase care pot da plantei un aspect neobişnuit când ajung la maturitate, prin contrastul cu
frunzele şi prin delicatul
puf alb care seamănă cu fulgii de zăpadă. În zilele noastre, sunt cultivaţi mai mult hibrizii de clematide decât speciile
spontane.
Cultivare
La sfârşitul lui martie sau la începutul lui aprilie,
răsădiţi clematidele într-un
compost format din două părţi de
pământ fertil, una de turbă, una de pământ de
frunze şi una de
nisip grosier, la care se adaugă îngrăşământ organic macerat (mraniţă) şi calcar sfărâmat. Dacă
rădăcinile cresc mult, este bine să se recurgă la o transvazare în fiecare an, folosindu-se vase de dimensiuni din ce în ce mai mari până la un diametru maxim de 50 cm. Planta trebuie amplasată astfel încât vârful tulpinii să rămână la soare, iar vasul cu
rădăcinile, la umbră: dacă este necesar faceţi umbră aşezând alte vase în jurul celui în cauză. Susţineţi planta cu suporturi, pentru a evita împletirea ramurilor. Păstraţi
umiditatea compostului
primăvara şi
vara, în special în perioada de înflorire, şi adăugaţi un
fertilizant lichid la fiecare trei săptămâni, până la ofilirea florilor. După aceasta puteţi efectua ajustarea, dar cu multă atenţie, pentru că, în ce priveşte această operaţie, clematidele se subîmpart în trei grupuri principale. Din primul grup fac parte plantele viguroase la care este necesar să se scurteze lujerii pentru a stimula creşterea de noi ramuri (care trebuie legate pe suporţi pentru a nu le lăsa să se încurce) pe care vor apărea florile noi. Din al doilea grup fac parte hibrizii cu
flori mari care înfloresc de la sfârşitul lui mai până în iulie: florile se formează pe ramurile din anul interior, astfel încât
tăierea trebuie făcută imediat după ce apar florile. În al treilea grup intră hibrizii cu flori mari, care înfloresc de la jumătatea verii până
toamna: florile apar pe ramurile crescute în anul în curs, aşa încât, în februarie-martie (în regiunile reci chiar şi mai târziu pentru a feri mugurii de îngheţuri) tăiaţi planta la circa 30 cm de la sol, pentru a-i stimula creşterea.
Reproducere
Clematidele se înmulţesc prin
butaşi.
Vara, tăiaţi din lujer fragmente lungi de circa 10 cm pe care au apărut două perechi de frunze şi rupeţi perechea de sub acestea. Plantaţi-le la 4-5 cm adâncime într-un amestec de turbă şi nisip în părţi egale, într-o răsadniţă pe care o veţi menţine la o temperatură de 15-18°C. După 4-6 săptămâni, când rădăcinile vor fi suficient de dezvoltate,
transplantaţi plăntuţele în ghivece de 8 cm în diametru, într-un
compost pe bază de humus, lama, puneţi vasele în locuri răcoroase şi la adăpost de vânt, dar nu la o temperatură prea mare ca să nu le stimuleze creşterea. Dacă,
primăvara, rădăcinile au umplut vasul, mutaţi planta într-un ghiveci mai mare, cu acelaşi pământ. Probabil că dimensiunile nu vor fi încă potrivite pentru a sădi planta pe locul ei definitiv, de aceea,
pe timpul verii, ţineţi-o într-un loc răcoros şi la umbră (pentru a-i menţine proaspete rădăcinile, îngropaţi vasul cu totul în pământ). Speciile ierboase pot fi înmulţite şi prin
divizarea tufelor şi
răsădirea în locul destinat din grădină.
Pericole şi precauţii
Pentru a evita răsucirea frunzelor, udaţi regulat, fără ca apa să băltească şi, ulterior, să facă rău rădăcinilor. Planta poate fi atacată de o ciupercă parazită care atacă rădăcinile, astfel încât plantele se usucă: trebuie să interveniţi retezând părţile atinse şi tratând mugurii proaspeţi cu un
fungicid pe bază de cupru.
Specii şi varietăţi
Tipică pentru pădurile alpine şi subalpine,
Clematis alpina este potrivită pentru a
decora ziduri scunde. Poate ajunge la 2 metri înălţime şi înfloreşte în aprilie-mai. Are frunze compuse şi flori pendulare, albastre sau
violete, cu centrul alb, de 2,5-4 cm în diametru (sunt căutate
varietăţile sale "Frances Rivis", cu flori de 5 cm în diametru şi "Siberiana", cu flori albe). Originară din China,
Clemantis armandii este o
specie veşnic verde care se acomodează cel mai bine pe zidurile expuse spre sud sau spre vest; are frunze verde-închis şi, în aprilie-mai, face flori albe, de 5-6,5 cm diametru (este mult căutată
varietatea "Apple Blossom", având flori albe cu nuanţe de roz şi frunze de culoarea bronzului). Folosită deseori pentru a împodobi ziduri şi porticuri este
Clemantis montana, cu frunze decidue (căzătoare) care creşte până la 6 m înălţime. Florile albe, de 5-6,5 cm diametru, înfloresc de la sfârşitul lui iunie până în august (sunt apreciate varietăţile "
Grandiflora" cu flori de 8 cm în diametru, "Rubens", cu flori roz şi frunze de culoarea bronzului, şi "Tetrarose", cu flori mov de până la 8 cm în diametru). Originară din nord-estul Asiei,
Clematis macropetala este o specie care creşte bine în jardiniere mari sau în alte vase ornamentale. Din mai şi până în iulie, printre frunzele de un verde-deschis apar flori violet-albastre aplecate, largi de 6,5 cm (este căutată varietatea "Markham's Pink", cu flori roz).
Ne vom limita în continuare să enumerăm doar câţiva dintre numeroşii şi căutaţii
hibrizi: "Nelly Moser", cu flori mari, cu striaţii roz, care înfloresc în mai-iunie şi, din nou, în august-septembrie, pe lujerii neretezaţi; "Lasurstern", şi el cu înflorire dublă (albastru ca
lavanda) în mai-iunie şi
toamna; "The
President", cu flori albastru-purpurii din iunie până în octombrie, şi, în sfârşit, "Jackmanii
Superba", cu flori violet-purpurii din iulie până în septembrie.
