Acest
gen, cuprinzând o singură
specie,
Danae racemosa, originară din Grecia, din Asia Mică şi din Caucaz, a fost introdusă în Europa în jurul anului 1713. Este un
arbust peren cu aspect decorativ, cu lujeri aplatizaţi (cladode), de culoare verde, care îndeplinesc rolul de
frunze. Are
flori galbene, nesemnificative şi
hermafrodite, care se transformă
toamna în
fructe portocaliu-roşiatice. Datorită rusticităţii sale, se adaptează la situaţii în care alte plante n-ar reuşi să reziste şi să se dezvolte.
Cultivare
Locul său preferat este la adăpost de soare şi de vânturi. Laurul alexandrin nu are cerinţe deosebite în privinţa terenului, pentru că reuşeşte să se dezvolte atât într-un pământ sărac şi calcaros cât şi în unul pe care apa se află din abundenţă. La începutul primăverii, adăugaţi în apa de udat puţin
fertilizant chimic sau împrăştiaţi în jurul plantei puţin bălegar bine macerat.
Toamna şi
iarna udaţi doar o dată pe săptămână.
Reproducere
Metoda cea mai indicată pentru înmulţire este
divizarea tufelor care, în funcţie de climă, poate fi făcută
primăvara (în zonele reci) sau toamna. Pot fi folosiţi şi lăstarii care au ieşit direct din rădăcină. Însămânţarea, care trebuie efectuată
primăvara, este o altă metodă de
reproducere foarte simplă, chiar dacă este nevoie de ceva timp pentru a obţine plante adulte.
Pericole şi precauţii
Laurul alexandrin ar merita, poate, să fie mai răspândit prin grădini atât pentru aspectul foarte decorativ al frunzişului său, cât şi pentru rezistenţa sa la boli, insecte sau ciuperci, care cu mare greutate i-ar putea dăuna. Frunzişul de un verde strălucitor nu are nevoie de tratamente speciale, pentru a-şi spori frumuseţea şi nici nu se recomandă folosirea unor produse de sporire a luciului, pentru că planta nu le-ar tolera şi i-ar putea dăuna.
