Din
genul Erica fac parte mai mult de 700 de
specii de plante originare din Europa şi din sudul Africii.
Erica este cultivată pentru a crea minunate pete de culoare şi sunt plantate, deseori, pentru decorarea grădinilor şi a pervazurilor de fereastră. Există numeroase varietăţi care cuprind toate nuanţele de culoare, de la alb la roşu-închis. Au formă de tufişuri şi
tulpini acoperite cu minuscule
frunze aciculare. La sfârşitul toamnei se desfac
flori globu-loase sau în formă de
clopoţei.
Cultivare
Dacă
rădăcinile au umplut vasul, planta trebuie transplantată
primăvara, folosind un
compost pe bază de turbă acidă şi pământ de flori cu frunze la care se adaugă şi nisip fin pentru a uşura drenajul.
Pe timpul verii, aşezaţi planta la umbră. Udaţi-o din abundenţă şi, în plină perioadă de creştere, adăugaţi în apa de udat câteva picături de
fertilizant lichid la fiecare 2-3 săptămâni. Dacă veţi asigura plantei o temperatură cuprinsă între 7 şi 15°C, veţi prelungi perioada de înflorire de la sfârşitul toamnei până în primăvară; la temperaturi mai mari,
florile s-ar ofili prea repede.
Erica are nevoie de multă
umiditate, aşa că vasul trebuie pus într-o farfurie cu pietriş ud în permanenţă.
Toamna şi
iarna se va uda cu regularitate de 2-3 ori pe săptămână, dar, pentru că nu-i priesc terenurile calcaroase, nu-i va face bine nici apa dură. Ideal ar fi să fie udată cu
apă de ploaie.
Reproducere
Erica se poate înmulţi prin
butaşi.
Butaşii, care trebuie să fie lungi de circa 5 cm, pot fi obţinuţi din ramurile laterale, la începutul primăverii sau la sfârşitul verii. Se plantează în turbă umedă amestecată cu
nisip grosier. Este bine să se utilizeze o răsadniţă specială, dar, în lipsa acesteia, se poate introduce vasul cu butaşi într-un sac de plastic transparent, care trebuie ţinut închis pentru a menţine
umiditatea din interior, dar care va fi deschis câteva minute pe zi, pentru a se evita formarea condensului. Când butaşii au atins o înălţime de circa 7 cm, se plantează într-un
compost pe bază de turbă amestecată cu puţin nisip
grosier şi se cultivă la fel ca plantele adulte.
Pericole şi precauţii
Dacă
frunzele sunt prea fragile sau cad, înseamnă că planta n-a fost udată de prea mult timp şi are nevoie de umiditate. Dacă, din contră, apa este în exces,
rădăcinile putrezesc şi se fac maro şi moi; atunci, planta trebuie lăsată să se usuce puţin şi apoi se va transplanta. Pânze minuscule de păianjen şi nuanţe roşii pe frunze indică prezenţa păianjenului roşu care este favorizată de aerul uscat; atacul poate fi prevenit dacă se pulverizează regulat apă peste plantă.
Specii şi varietăţi
Specia cea mai comună,
Erica gracilis, este un
arbust foarte ramificat pe ale cărui ramuri se formează
inflorescenţe de sute de floricele de culoare roz-purpuriu.
Frunzele sunt aciculare şi verde-deschis; înfloreşte
iarna. Foarte apreciată este
varietatea "
Alba" ale cărei flori albe apar în perioada Crăciunului.
Erica hyiemalis este un arbust cu ramuri
erecte care produce raceme de flori tubulare lungi de circa 2 cm, albe şi roz. Micile flori ca nişte pâlnii, roz cu stamine negre, sunt caracteristice pentru
Erica melanthera, un arbust compact, cu ramuri moi şi catifelate şi cu frunze mici şi înguste.
Erica pageana este o plantă elegantă care poate atinge înălţimea de 1,2 m; are flori
campanulate (în formă de clopoţel) galbene care apar la începutul anului.
Erica carnea este un arbust cu ramuri joase şi răsfirate, care creşte bine pe terenuri slab calcaroase; înfloreşte la sfârşitul iernii şi începutul primăverii cu flori de culoare roz-purpuriu. Menţionăm şi
Erica vagans "
Lyonesse"
varietate viguroasă, înaltă de 40-80 cm, cu frunzuliţe de un verde-strălucitor şi flori albe imaculate care apar de la jumătatea verii până la jumătatea toamnei.
