Sitemap Site Map

Erigeron

Bunghişor




Erigeron - Bunghişor

Făcând parte din aceeaşi familie cu Aster, cu care de fapt seamănă, speciile din genul Erigeron sunt plante erbacee anuale, bianuale sau perene, potrivite pentru cultivarea în borduri. Au frunze întregi şi alternate şi flori sub formă de capitule solitare sau alcătuind un racem compus. În centru sunt galbene, iar petalele ligulate externe rjot varia de la alb la albastru. Înflorirea are loc vara, dar, la unele specii, se poate prelungi până în luna noiembrie.

Cultivare


Plante rezistente, n-au nevoie de prea multă îngrijire, dar nu suportă băltirea apei în jurul lor; de aceea, trebuie amplasate pe un teren bine drenat şi expus la soare, care va trebui menţinut umed prin udare regulată. În timpul perioadei de înflorire, adăugaţi puţin fertilizant în apa de udat. Tăiaţi florile ofilite şi, dacă locuiţi într-o zonă cu vânturi puternice şi permanente, susţineţi plantele mai înalte cu un suport adecvat. Toamna tăiaţi tulpinile de la bază, acoperiţi rădăcinile cu un strat de frunze uscate şi răriţi udarea, în regiunile mai reci, plantele trebuie mutate în ghivece şi duse într-o seră rece.

Reproducere


Cea mai bună metodă de înmulţire este divizarea tufelor, care trebuie efectuată primăvara sau toamna, plantând segmentele obţinute la 20-30 cm distanţă unul de altul, în funcţie de modul de dezvoltare a speciilor. Perioadele ideale pentru însămânţare sunt martie-aprilie sau iulie-august.

Specii şi varietăţi


Erigeron alpinus creşte mai ales pe orizontală şi, de aceea, este o specie foarte potrivită pentru grădinile stâncoase de la munte. Iubitoare a locurilor însorite, produce flori albastru-violet. Erigeron aurantiacus are frunze pieloase de culoare verde-strălucitor şi flori galben-portocalii. Atinge înălţimea de maximum 20 cm. Dintre numeroasele varietăţi, "Sulphureus" iese în evidenţă prin florile sale galbene ca sulful. Erigeron glaucus, foarte ramificată, se distinge printr-o perioadă îndelungată de înflorire care se prelungeşte din aprilie până în noiembrie. Culoarea florilor variază de la alb la albastru şi, de asemenea, de la roz la violet. Cea mai apreciată ca specie pentru grădină este Erigeron speciosus, înaltă de până la 50 de cm şi cu flori în formă de capitule de culori care variază între albastru-deschis şi violet.

Erigeron karvinskianus, cu capitule asemănătoare cu cele ale margaretelor de câmp, este o plantă ideală pentru acoperirea locurilor pietroase, pentru a o planta pe lângă ziduri de incintă sau prin crăpăturile pavajelor vechi de piatră. Înfloreşte pe toată durata verii. Mai menţionăm, de asemenea, Erigeron aureus "Canary Bird" erbacee rustică perenă care înfloreşte vara cu capitule solitare de culoare galben-strâlucitor (ca a penelor canarilor), de 2 cm în diametru.

« Erica
Erica
Euonymus »
Euonymus



Erigeron
3.0 din 5 bazat pe 2 voturi

Părerea ta contează



    Nume
    Adresă email (confidenţial)
    Mesaj
    Introduceţi caracterele Reincarca imagine


Vizualizează acest articol în format PDF (992.87KB)
Necesită Adobe® Reader®