Căţărătoare veşnic verzi, cu creştere rapidă, iederele sunt foarte decorative şi, dacă sunt atent îngrijite, au o viaţă foarte lungă. În realitate,
speciile de
Hedera sunt puţine, dar există un număr foarte mare de varietăţi cu
frunze foarte diferite ca formă şi dimensiuni. În rândul acestor plante se înregistrează o
varietate incredibilă de colorit, care poate merge de la verde simplu la tonalităţi aurii şi argintii, galbene, crem şi gri.
Iedera are
rădăcini aeriene care-i permit să adere la suprafeţe zgrunţuroase, în-tinzându-se, astfel, cu repeziciune pe ziduri. Cultivarea nu comportă dificultăţi deosebite: este suficient să fie plantată într-un loc plin de lumină, răcoros şi aerisit.
Cultivare
Iedera trebuie mutată
primăvara, la fiecare doi sau trei ani, în vase de 10-15 cm şi într-un
compost de calitate. Acest anotimp este indicat şi pentru
tăierea de ajustare la plantele care tind să se extindă prea mult. Nu au nevoie de condiţii de mediu deosebite, dar nu le priesc căldura şi aerul prea uscat.
Vara, când temperatura trece de 18°C, este necesar să se mărească
umiditatea. În această perioadă, este bine să se evite expunerea directă la soare, totuşi planta va fi pusă într-un loc cu multă lumină. Udările trebuie să fie moderate astfel încât
compostul să fie în permanenţă doar puţin umed; la fiecare 2-3 săptămâni, în cursul perioadei de vegetaţie, folosiţi un
fertilizant lichid dizolvat în apă, jumătate din doza prescrisă pe ambalaj.
Iarna, iederele suportă şi temperaturi aspre, dar, pentru a nu limita dezvoltarea şi coloritul speciilor mai delicate, temperatura ideală este cam de 7°C în acest anotimp, trebuie udate puţin, mai ales dacă temperatura coboară mai mult. Asiguraţi-vă doar că pământul din vas este umed.
Reproducere
Iedera se poate înmulţi prin
butaşi, îngropaţi sau replantaţi.
Butaşii pentru plantat, lungi de circa 10 cm, se obţin
vara de la capetele coardelor; se plantează câte 3-4 în vase de 8 cm, folosind un amestec de pământ de
flori şi nisip fin în părţi egale. Ideal este să se folosească o răsadniţă specială sau un vas acoperit cu o folie de polietilenă transparentă. După circa 2 săptămâni, când apar primele rădăcini, puteţi muta plăntuţele în vase mai mari, tratându-le ca pe nişte plante adulte. Este posibil să se înmulţească
iedera şi punând butaşii într-un pahar cu apă la temperatura mediului înconjurător: vor face foarte rapid rădăcini.
Pericole şi precauţii
Decolora-rea sau vestejirea frunzelor poate fi cauzată de lipsa substanţelor nutritive şi de o udare insuficientă. Dacă apar pete negricioase, lăsaţi
compostul din vas să se usuce şi trataţi planta cu un
fungicid. Duşmanii iederei sunt numeroşi: păianjenul roşu, care poate fi distrus cu un
acaricid specific;
tripsidele, care provoacă pete cenuşii pe frunze şi se combat pulverizând asupra plantei un
insecticid specific şi îndepărtând
frunzele infestate; pentru a elimina
păduchii de plante care atacă mugurii tineri se foloseşte un spray pe bază de piretru;
coşenilele se îndepărtează cu un tampon de vată muiat în alcool şi pot fi ţinute sub control folosind un insecticid cu acţiune sistemică administrat la sfârşitul lui martie, în iunie şi în septembrie.
Specii şi varietăţi
Hedera colchica, provenită din Iran, este o plantă care creşte rapid şi are frunze
cordate, cele mai mari din cadrul
genului (în lungime de 25 cm).
Varietatea sa cea mai faimoasă este "
Sulphur Heart" cu
frunzele aurii.
Hedera canariensis, originară, după cum indică şi numele, din Insulele Canare, are frunzele mari şi scorţoase, lungi de 13-15 cm, uşor lobate şi cu vinişoare de un verde-palid, cu lujerul şi
peţiolul roşii. Este o
specie mai delicată şi reclamă o îngrijire mai atentă.
Hedera helix este
specia cea mai banală în zonele împădurite ale Europei, unde poate deveni chiar plantă parazită. Pe ramuri sau formând un covor, frunzele sunt verde-închis cu puncte argintii de-a lungul vinişoarelor. Există foarte numeroase varietăţi cu frunze de culoare purpurie, bălţate şi de diferite forme şi dimensiuni.
