În număr de circa 300,
speciile care aparţin
genului Hibiscus au
frunze lucioase, verzi şi
flori exotice, colorate. Pot avea şi aspect de
arbust, de copăcel sau de plante
erbacee,
anuale sau
perene.
Cultivare
În fiecare an, speciile
Hibiscus perene trebuie mutate în alte vase, în martie, într-un
compost de bună calitate. Dacă s-au dezvoltat prea mult, plantele pot fi scurtate până la 15 cm de la bază şi trebuie ţinute în plină lumină, dar nu expuse direct la razele solare. Au nevoie de o udare abundentă, în special în perioadele foarte calde, pentru că
rădăcinile trebuie să stea permanent în umezeală; la fiecare 2-3 săptămâni trebuie să se administreze un îngrăşământ lichid. Fiind delicate, plantele din
genul Hibiscus trebuie să fie ţinute,
iarna, la lumină, la o temperatură de peste 10°C şi la adăpost de curenţii de aer. Este suficient să fie udate o dată pe săptămână, pentru ca pământul din vas să nu se usuce şi să se pulverizeze, din când în când, asupra lor apă călduţă. Speciile de câmp pot fi cultivate, însă, şi direct în pământ, în grupuri mici sau pentru a forma gard viu înflorit.
Reproducere
Pentru
reproducerea plantelor perene, se obţin
butaşi între aprilie şi august. Butaşul trebuie scurtat la vârf şi tratat, eventual, la bază, cu hormoni rizogeni, apoi plantat într-un
compost amestecat cu
nisip grosier şi lăsat la 21 °C, într-o răsadniţă sau într-un recipient protejat de o folie de polietilenă. După circa trei luni, când au apărut
rădăcinile, plăntu-ţele vor fi mutate în vase de 10 cm. Speciile anuale trebuie semănate în martie, în recipiente cu un compost pentru
seminţe, la o temperatură de 13-16°C. Când plăntuţe-le au atins înălţimea de 7-10 cm, trebuie plantate în vase separate, într-un compost amestecat cu nisip.
Specii şi varietăţi
Originară din China şi din alte regiuni asiatice,
Hibiscus rosa-sinensis este o
specie cu aspect de arbust
peren care creşte până la înălţimea de 1,5 m.
Frunzele sunt verde-închis, ovale şi cu marginile
dinţate;
florile, care apar pe parcursul întregii veri, sunt stacojiu-închis şi în formă de pâlnie, cu diametrul de 13 cm. Una dintre
varietăţile cele mai răspândite este "
Cooperi" care are flori mici, stacojii şi frunze bălţate cu verde, alb, roz şi stacojiu.
Hibiscus schizopetalus este un arbust cu ramuri subţiri şi frunze verde-lucios;
florile, de 5 cm în diametru, au
petale răsfrânte, crestate adânc şi neregulat, roşu-portocaliu. Este originar din Kenya şi din alte regiuni tropicale africane. În regiunile mai reci, aceste două
specii trebuie puse la adăpost în timpul iernii, pentru că nu suportă temperaturi mai coborâte de 10-13°C. Provenită din Africa,
Hibiscus trionum este o plantă anuală cu aspect de tufă, înaltă între 60 şi 90 de cm. Florile, galbene sau alb-crem şi maro în mijloc, se desfac din august până în septembrie.
Specia cea mai rustică, aceea care nu este afectată de ger şi cultivată în aer liber prin grădini sau în vase mari pe terase, este
Hibiscus syriacus, originară din China şi din India. Este un arbust erect, cu o înălţime de până la 2-3 m, care de la jumătatea verii până
toamna produce flori mari în culori de diferite tonalităţi (albastru, roz, alb etc.) în funcţie de varietăţi. Dintre cele mai cultivate, amintim "
Blue Bird" cu flori albastre şi albe în mijloc şi "
Red Heart" alb-imaculat şi roşu-închis în mijloc.
