Irişii cuprind câteva sute de
specii şi un număr de cel puţin trei ori mai mare de
hibrizi şi varietăţi. Este vorba despre plante cu
bulb sau cu
rizom, originare din emisfera nordică şi care pot varia în înălţime de la 8-10 cm la un metru şi jumătate.
Florile, cu
perigonul constituit din trei
petale interne şi din trei
sepale, sunt caracterizate printr-o extraordinară gamă de culori, care pot varia de la alb la galben-citron, de la culoarea lavandei la mov, la albastru-nalbă şi la albastru-purpuriu.
Speciile cu dezvoltarea cea mai redusă sunt deosebit de potrivite pentru a fi cultivate în ghivece sau în grădinile stâncoase.
Cultivare
Rizomii se plantează în august-septembrie, în vase de 13 cm, folosind un
compost uşor fertilizat sau un amestec de pământ de
flori,
frunze putrezite sau turbă şi nisip fin, ori direct în pământul din grădină. Plasaţi-i la soare, la adăpost de vânturi. Menţineţi
umiditatea compostului până la apariţia primelor frunze, apoi intensificaţi udatul, având grijă să nu stropiţi
frunzele şi baza plantei. În anii în care nu mutaţi
rizomii dintr-un vas în altul, adăugaţi deasupra un strat de 13-25 cm de
compost proaspăt. În timpul înfloririi, care are loc, în general,
primăvara, adăugaţi puţin
fertilizant lichid în apa de udat. Eliminaţi
florile ofilite ca să prelungiţi perioada de înflorire.
Reproducere
Irişii se înmulţesc prin
divizarea rizomilor
vara târziu. Înflorirea ar trebui să aibă loc după doi ani. Se poate recurge şi la înmulţirea prin
seminţe, dar în acest caz trebuie să treacă cel puţin trei ani până la apariţia florilor.
Pericole şi precauţii
Speciile de
iris cu bulb pot fi atinse de aşa-numita "boală a scleroticii", cauzată de o ciupercă şi care se manifestă mai întâi prin pete negre şi
pustule pe
bulbi şi pe frunze, ducând, în final, la putrezirea plantei. Ardeţi bulbii infectaţi şi, ca măsură de prevenire, cufundaţi bulbii noi într-o pulbere fungicidă înainte de a-i planta. Pentru a combate atacul păduchilor folosiţi un
insecticid pe bază de piretru.
Specii şi varietăţi
Iris bucharica atinge înălţimea de 45 de cm: în aprilie-mai produce flori de 6 cm în diametru, galben-auriu sau alb-crem cu creste galben-intens cu linii şi puncte negre. Înaltă de 10 cm,
Iris danfordiae are flori galbene, cu nuanţe verzi la bază, de 6-8 cm în diametru, cu un parfum plăcut ca de miere. În luna iulie,
Iris latifolia atinge maximumul splendorii, producând flori mari, care ajung până la 13 cm în diametru, cuplate două câte două, de culoare albastru-purpuriu cu pete galbene. Poate atinge înălţimea de 60 de cm.
Iris persica necesită o atenţie sporită în cultivare.
Frunzele sunt cărnoase şi gri-verde, florile pot fi alb-gri, galbene, gri-verde sau albastre, cu o creastă galbenă caracteristică. Greu de cultivat în regiunile cu ierni reci şi umede,
Iris planifolia este înaltă de 15 cm şi înfloreşte la începutul anului. Florile, înalte de 6 cm şi de 8 cm în diametru, sunt albastru-violet cu creste galben-intens, având vinişoare roşu-purpuriu. Destul de răspândită este
Iris reticulata care atinge o înălţime de 15-20 cm şi are flori cu un diametru de 6-8 cm, de culoare albastră cu nuanţe portocalii pe segmentele patente (orizontale). Foarte apreciaţi sunt hibrizii săi "
Cantab" (cu flori albastre), "
Harmony" (albastru-închis), "
J.S. Dijt" (roşu-purpuriu) şi "
Wentworth" (albastru-purpuriu).
Iris xiphium are lujeri lungi de 45 cm şi în mai-iunie, produce flori mari de 10-11 cm în diametru, într-un colorit care variază de la albastru, la roşu-violet sau purpuriu cu dungi galbene pe marginile patente. Foarte des cultivaţi sunt şi hibrizii de
Iris germanica şi, pentru regiunile umede, speciile acvatice ca
Iris pseudacorus, cu flori galbene, sau
Iris kaempferi, cu flori mari, plate.
Iris foetidissima are flori galbene şi,
toamna, produce
capsule care conţin seminţe roşii, foarte decorative şi pentru realizarea de aranjamente cu flori uscate.
