Speciile Pelargonium sunt plante cu
flori multe şi viu colorate. De obicei, sunt cultivate sub o formă intermediară între
arbust şi tufă în care apar, alături de flori, şi
frunze frumoase, deseori rotunjite şi uşor parfumate.
Cultivare
Mutarea plantei trebuie făcută
primăvara într-un
compost pe bază de pământ de grădină, bine drenat şi în ghivece nu prea mari. La plantele mai bătrâne scurtaţi
rădăcinile prea lungi şi prea groase când le scoateţi din vas şi tăiaţi la jumătate din înălţime tulpinile, pentru a uşura apariţia unor noi lăstari. Când
florile se ofilesc, tăiaţi ramurile de la prima pereche de frunze de sub flori. Dacă
rădăcinile încep să iasă afară prin orificiile de drenaj, plantele tinere pot fi mutate mai des în vase cu diametrul de până la 13 cm. Pentru a stimula apariţia de noi ramuri retezaţi vârfurile nou crescute.
Primăvara şi
vara asiguraţi o temperatură între 20 şi 24°C, în plină lumină şi la soare, într-un loc aerisit, dar fără curenţi de aer. Menţineţi
umiditatea compostului şi lăsaţi-l să se usuce la suprafaţă între o udare şi alta. La fiecare două săptămâni, din aprilie până în septembrie, adăugaţi în apă un îngrăşământ lichid. Muşcatele cultivate de florari iau timp mai mult şi o îngrijire mai amănunţită. La jumătatea verii, când se termină perioada de înflorire, trebuie lăsate într-un
repaus de 6 săptămâni, udându-le doar pentru a evita uscarea compostului şi întrerupând administrarea de îngrăşământ; după acest interval de timp se poate reveni treptat la îngrijirile normale. Mutarea în alte vase şi
tăierea acestui tip de
muşcate vor fi amânate pentru sfârşitul verii sau pentru începutul toamnei.
Reproducere
Butaşii
apicali (în lungime de 8-10 cm) se obţin tăindu-i de sub un
nod al ramurii, după care se îndepărtează
florile, bobocii şi primele frunze de jos. După ce aţi tratat locul tăieturii cu hormoni rizogeni, îngropaţi-i în pământ până la nivelul primelor frunze de jos într-un amestec de turbă şi
nisip grosier în părţi egale. Menţineţi umed
compostul, la umbră nu prea deasă, la o temperatură de 16-18 °C. După 6 săptămâni, plăntuţele sunt pregătite pentru a fi mutate separat în ghivece, în pământ de flori obişnuit.
Pericole şi precauţii
Udarea prea abundentă poate duce la apariţia bolilor
provocate de ciuperci şi la putrezirea
tulpinii şi a rădăcinilor. Paraziţii cei mai frecvenţi sunt
păduchii sau aleu-roidele care atacă în special plantele cultivate în seră.
Frunzele pot fi atinse de rugină sau de Botrytis cinerea.
Specii şi varietăţi
Printre speciile parfumate se află:
Pelargonium crispum, cu
frunzele sale rotunjite caracteristice, cu marginile încreţite, care emană o aromă ca de lămâie atunci când sunt frecate între degete;
Pelargonium graveolens sau
muşcata-trandafir, denumită astfel pentru parfumul de
trandafir pe care-l au frunzele sale;
Pelargonium tomentosum, cu frunze catifelate şi cu parfum de mentă.
Varietăţile pentru flori sunt aproape toate
hibrizi obţinuţi din
Pelargonium zonale, cu poziţie verticală şi flori simple, duble şi semiduble, într-o foarte mare
varietate de culori. Se vând sub numele varietăţii respective sau sub denumirea generică de
Pelargonium x hortorum sau
Pelargonium x domesticum. În general, au frunze verzi (multicolore în unele variante), cu o zonă în formă de potcoavă colorată diferit de restul frunzelor. Florile, care au culori de la alb la roşu, trecând prin toată gama de nuanţe roz, formează
umbele rotunde. Aşa numitele "muşcate-iederă" derivă de la
Pelargonium peltatum şi, datorită aspectului lor târâtor, sunt indicate pentru a fi cultivate în vase
suspendate. Au frunze asemănătoare cu cele ale iederei şi flori stelate, în culori de la purpuriu-închis la roz, adunate în umbele. Mai sunt apreciaţi şi hibrizii: "
Rouletta" cu flori albe bordate cu roz, "
Mexican Beauty" cu flori roşu-închis pătat cu purpuriu, "
Apricot Queen" cu flori roz-gălbui, şi "L'elegante", cu flori albe şi frunze graţioase verzi, împestriţate cu galben.
