Genul Potentilla cuprinde peste 500 de
specii de plante
rustice,
anuale şi
perene, toate caracterizate prin forma compactă a plantei, perioada lungă de înflorire şi
flori asemănătoare cu
piciorul-cocoşului. Datorită unor cerinţe reduse în privinţa cultivării şi capacităţii de adaptare la orice tip de teren, sunt indicate pentru grădini.
Cultivare
Este de preferat ca
speciile de
Potentilla să fie plantate la sfârşitul lui martie sau la începutul lui aprilie, într-un
compost cu pământ de grădină la care se va adăuga puţin nisip pentru a uşura drenajul. Tipurile
erbacee perene au nevoie de vase de 20-25 cm în diametru, iar pentru speciile cu aspect de
arbust sunt necesare vase de până la 38 de cm. În fiecare an, în martie, adăugaţi un strat de bălegar macerat la baza plantei ca să-i stimuleze creşterea şi înflorirea.
Primăvara şi
vara, plantele pot fi udate fără restricţii, adăugând în apă, la fiecare 2-3 săptămâni, în perioada de înflorire, puţin îngrăşământ lichid. După aceea, pe măsură ce înaintăm spre iarnă, udările trebuie să fie regulate, dar moderate în perioadele reci. Când încetează înflorirea este necesară o
tăiere de ajustare. Aceste specii au nevoie să fie expuse la soare pe tot parcursul anului.
Reproducere
Însămânţarea se face în martie, într-o răsadniţă cu un
compost pentru
seminţe la care se adaugă puţin nisip. Presăraţi
seminţele, acoperiţi-le cu un strat foarte subţire de nisip fin şi menţineţi umed pământul, într-un loc situat în penumbră şi la o temperatură de 13-18°C. Între sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie transferaţi plăntuţele în vase separate. Înmulţirea prin
butaşi, de efectuat la sfârşitul verii, este indicată pentru speciile cu aspect de arbust. Vor fi prelevaţi butaşi lungi de 8-10 cm din lăstarii bazali adulţi împreună cu o porţiune de ramură. După ce aţi tratat suprafaţa tăieturii cu un lichid hormonal, plantaţi-i într-un compost cu o parte de turbă şi una de nisip, menţineţi
umiditatea necesară şi aşezaţi-i la umbră nu prea deasă şi la răcoare. După patru săptămâni, plăntuţele pot fi mutate în vase. Erbaceele perene se pot înmulţi şi
primăvara sau
toamna prin
divizarea tufelor.
Pericole şi precauţii
Udările insuficiente provoacă o reducere a înfloririi. Aceste plante sunt foarte rar atacate de boli sau de paraziţi.
Specii şi varietăţi
Originară din Himalaya şi din nordul Chinei,
Potentilla arbuscula are
frunze verzi ca salvia, acoperite de
puf mai închis la culoare, şi flori galben-auriu.
Potentilla atrosanguinea este o tufă perenă provenită din Himalaya, cu flori catifelate roşu-închis. Are numeroase varietăţi: "
William Rollinson" cu flori semiduble, roşu-portocaliu; "Gibson's Scarlet" cu flori simple stacojiu-aprins; "
Yellow Queen" cu frunze argintii şi flori galbene cu o pată roşie la baza petalelor.
Specia cea mai cunoscută este
Potentilla fruticosa, foarte ramificată, cu frunze compuse, de la verde-palid la verde-mediu şi flori de culoare galben-auriu, de 2,5 cm în diametru.
Varietăţile sale cele mai frumoase sunt: "
Red Ace" cu boboci galbeni care se deschid cu
petale roşii; "
Katherine Dykes" cu flori galbene ca
primula; "
Vilmoriniana" cu frunzişul argintiu şi flori alb-crem; "
Royal Flush" cu flori în nuanţe de roz; "
Tangerine" cu flori galben-arămiu; "
Elizabeth" cu flori galben-strălucitor.
Originară din Himalaya este
Potentilla nepalensis, cu frunze verde-închis şi flori roz-aprins. Cei mai cunoscuţi dintre hibrizii ei sunt: "
Miss Willmott" cu flori roz şi cu centrul mai închis la culoare, şi "
Roxana" cu flori roz, portocalii şi roşu-închis. Cunoscută sub denumirea de
cinci degete din Dolomiţi este
Potentilla nitida, plantă cu creştere limitată (5 cm înălţime), dar extinsă pe orizontală (30 cm în diametru), cu frunze verde-argintiu, mătăsoase şi flori roz.
