Există mai mult de 400 de
specii care fac parte din
genul Ranunculus şi, printre ele, figurează plante foarte banale, cum ar fi rostopasca sau bulbucii de munte, tipice pentru păşuni şi pajişti,
piciorul-cocoşului care creşte în jurul lacurilor şi
floarea broşteascâ prezentă prin şanţurile mocirloase. Este vorba despre plante
erbacee cu
flori în formă de cupă sau globuloase, de culoare alb sau galben mai mult sau mai puţin intens.
Cultivare
Speciile
Ranunculus sunt aproape toate foarte
rustice şi apte pentru a fi cultivate în aer liber. Dacă, însă, vreţi să le plantaţi în ghiveci, trebuie să le mutaţi, în funcţie de dezvoltarea lor, la fiecare 2-3 ani; plantele care au crescut prea mult trebuie divizate şi, apoi, plantate separat.
Primăvara, luaţi vase de 15-20 cm în diametru şi, în funcţie de dimensiuni, puneţi în fiecare nu mai mult de trei plante, folosind un
compost cu pământ obişnuit de grădină la care adăugaţi o mână de nisip. Este esenţial să asiguraţi un drenaj eficace, mai ales pentru
speciile de munte, aşezând pe fundul vaselor un strat de cioburi. Având
rădăcini tuberoase,
Ranunculus asiaticus trebuie plantată la 5 cm adâncime într-un
compost îngrăşat cu bălegar macerat şi pământ cu
frunze uscate. Aşezaţi plantele la soare şi udaţi des în timpul perioadei de creştere. În cursul înfloririi, adăugaţi în apă puţin îngrăşământ lichid, o dată la 2-3 săptămâni. Când
frunzele încep să se usuce, răriţi udările. Eliminaţi
florile ofilite şi, la sfârşitul verii, tăiaţi plantele de la nivelul pământului. În timpul iernii, nu au nevoie de o îngrijire deosebită, iar plantele care rămân în grădină pot fi lăsate şi neudate după ce
frunzele s-au uscat. Singura care cere o oarecare îngrijire este
Ranunculus asiaticus care ar trebui scoasă din pământ în octombrie.
Tuberculii săi se vor usca la soare şi se vor păstra într-un loc uscat, ferit de frig, până în primăvară.
Reproducere
În general, speciile de
Ranunculus se înmulţesc prin
divizarea tufelor şi se mută în ghivece separate în octombrie sau în martie. Înmulţirea prin
seminţe se practică pentru speciile de munte ca
Ranunculus calandrinioides şi
Ranunculus gramineus, se efectuează
primăvara. Răspândiţi
seminţele pe un compost pregătit special în acest scop şi acoperiţi-le cu un strat de nisip fin. Puneţi recipientul într-un loc răcoros sau într-o seră la umbră, menţinând pământul umed. Când sunt suficient de mari, mutaţi plăntuţele în lădiţe la distanţă de 5 cm una de alta. Când ating înălţimea de 8-10 cm, mutaţi-le din nou, în ghivece cu diametrul de 8 cm. O nouă
transplantare se va face în primăvara următoare.
Pericole şi precauţii
Sunt plante foarte rezistente la ameninţările de orice fel. Trebuie acordată atenţie doar tuberculilor radicali ai speciei
Ranunculus asiaticus care,
iarna, trebuie feriţi de frig.
Specii şi varietăţi
Înaltă de până la 60 de cm,
Ranunculus aconitifolius are flori albe şi frunze
dinţate profund.
Specia cu floare simplă a fost înlocuită de
varietatea "
Flore Pleno" cu flori ca nişte năsturei.
Ranunculus acris, care creşte între 30 şi 80 cm, este prezentă şi ea în grădini prin varietatea "
Flore Pleno" cu
florile galben-intens.
Ranunculus asiaticus, cunoscută ca
specie persană, aduce o mare variaţie de culori în ghivece şi în grădină. Din mai până în iunie produce flori într-o vastă gamă coloristică: alb, galben, roşu şi violet. Destul de cunoscut este şi grupul de
hibrizi denumit "
Turban" care cuprinde
varietăţile cu flori duble, de 8-10 cm în diametru, deosebit de potrivite pentru pus în vază. Specie perenă,
Ranunculus calandrinioides formează smocuri înalte de 10-15 cm cu frunze lungi netede şi flori primăvăratice albe cu vinişoare roz.
Ranunculus gramineus creşte până la 30 de cm înălţime şi, din mai până în iulie, are flori de un galben viu.
Ranunculus montanus atinge doar 15 cm în înălţime şi are frunze rotunjite cu 3 sau 5
lobi şi flori galben-auriu care se desfac la început de primăvară.
