Genul cuprinde peste 150 de
specii de
arbuşti cu
frunze căzătoare, semiperma-nente şi veşnic verzi, plante cultivate pentru frunzişul lor frumos colorat
toamna (la cele cu frunze căzătoare), pentru
flori, câteodată şi pentru
fructe. Unele specii au
inflorescenţe asemănătoare cu cele ale hortensiei, având în centru mici flori fertile, înconjurate de floricele sterile mai mari şi plate. Pentru a obţine fructe este necesar să se cultive mai multe plante împreună, deoarece majoritatea speciilor au nevoie de
polenizare încrucişată.
Cultivare
Plante
rustice, sunt, în general, rezistente la temperaturi coborâte, chiar dacă în regiunile cu climă aspră trebuie protejate împotriva vânturilor îngheţate de iarnă. Fără să aibă nevoie de o îngrijire deosebită, cresc bine pe orice teren uşor fertilizat, umed dar bine drenat.
Viburnum lantanoides nu rezistă pe solurile calcaroase. Dacă sunt plantate în plin soare, au nevoie de udări abundente în timpul perioadei de creştere. Pot fi plantate şi la o umbră parţială, iar unele specii (
Viburnum tinus) se adaptează şi la cultivarea în ghivece mari. Plantele veşnic verzi trebuie ajustate prin
tăiere la sfârşitul iernii-începutul primăverii, iar cele cu frunze căzătoare, imediat după ce au încetat să mai înflorească.
Reproducere
Plantele cu frunze căzătoare se înmulţesc
vara prin
butaşi erbacei, cele veşnic verzi prin butaşi semilemnoşi.
Speciile se mai pot înmulţi şi prin
seminţe,
toamna.
Pericole şi precauţii
Sunt plante destul de rezistente la atacurile paraziţilor; în general, doar
afidele le pot crea unele probleme
primăvara sau
vara, dar se distrug uşor cu
insecticide specifice. Mai periculoase şi mai greu de combătut sunt bolile cauzate de ciuperci, ca petele de pe frunze sau Armillaria. Distrugeţi părţile atinse şi administraţi
fungicide pe restul plantei.
Specii şi varietăţi
Unele specii sunt deosebit de interesante pentru că înfloresc
iarna, ca
Viburnum farreri (sin.
Viburnum fragrans),
arbust cu frunze căzătoare de origine chineză, înalt de aproape 3 m, cu flori roz, foarte parfumate, care apar pe crengile goale la sfârşitul iernii. Foarte asemănător este hibridul horticol
Viburnum x bodnantense. Înflorind tot
iarna, dar veşnic verde, este
Viburnum tinus, originar din regiunile mediteraneene, ale cărui flori sunt alb-rozalii, fiind înlocuite de fructe mici, albastru metalizat. Există şi
varietatea "
Variegatum", cu frunze frumoase având pe margini o bordură galben-crem. Înfloresc
primăvara Viburnum carlesii, cu flori alb-roz sau roşii,
Viburnum plicatum, cu flori alb-roz sterile care apar pe ramurile aproape orizontale şi
Viburnum macrocephalum, denumit şi "
minge de mai" din cauza inflorescenţelor sale rotunde asemănătoare cu cele ale hortensiei.
Viburnum dilatatum, înfloreşte primăvara târziu sau la începutul verii; are
corimbi apicali de flori albe, după care urmează fructe mici de un roşu strălucitor.
