Sitemap Site Map

Lumina




Lumina

În timp ce omul este condiţionat în mod direct de prezenţa luminii doar pentru unul dintre simţurile sale, planta este condiţionată de lumină pentru tot ceea ce înseamnă viaţa ei. Fără lumină nu poate supravieţui, iar dacă este plasată în lumină insuficientă nu reuşeşte să absoarbă cantitatea de energie indispensabilă pentru creşterea sa: prin urmare nu ţineţi niciodată plantele în întuneric deplin. Dacă le expuneţi la lumină vor fi mai sănătoase, mai frumos colorate, cu frunze şi flori mai proaspete; în lipsa luminii naturale recurgeţi la cea artificială. în orice caz, plantele au nevoie de cantităţi diferite de lumină în funcţie de specia din care fac parte. De exemplu, un filodendron care creşte sălbatic şi viguros în luxurianta junglă tropicală nu are nevoie de o lumină foarte puternică. De aceea, dacă îl plasaţi într-un loc foarte luminos, există riscul de a se usca, deoarece frunzele lui nu se pot proteja în mod natural împotriva căldurii. Un exemplu opus este cactusul, plantă tipic deşertică, ce a trăit mult timp în condiţii de secetă şi căldură intensă; de-a lungul evoluţiei sale, cactusul şi-a înlocuit treptat frunzele cu spini cu scopul de a evita dispersarea umidităţii prin intermediul frunzelor. Când intenţionaţi să amplasaţi un cactus într-un loc întunecos şi umbros din casa dumneavoastră, amintiţi-vă că va creşte foarte greu deoarece nu are frunze pentru a capta cantitatea de lumină şi căldură de care are nevoie.



Lumina
5.0 din 5 bazat pe 3 voturi

Părerea ta contează



    Nume
    Adresă email (confidenţial)
    Mesaj
    Introduceţi caracterele Reincarca imagine


Vizualizează acest articol în format PDF (771.58KB)
Necesită Adobe® Reader®