Sitemap Site Map

Vacanţele anuale




Pe perioada vacanţei, plantele voastre vor fi mult mai vulnerabile datorită faptului că sunteţi în general plecaţi în concediu chiar în perioada caldă a anului, atunci când udarea lor are o importanţă deosebită. Ca o regulă generală, atunci când sunteţi plecaţi pentru mai puţin de 3 săptămîni puteţi utiliza un sistem de autoirigare; în schimb, dacă lipsiţi mai mult trebuie neapărat să vă asiguraţi de ajutorul unui prieten sau vecin, în acest caz, o idee inspirată este să aşezaţi plantele grupat, deoarece astfel prietenul va economisi timp şi va fi sigur că nici una dintre ele nu a fost uitată. Cada sau chiuveta sunt locuri adecvate unde puteţi grupa plantele când sunteţi departe. Aşezaţi în cadă şerveţele de hârtie pentru ca aceasta să nu fie zgâriată de fundul ghivecelor; nu folosiţi ziare, deoarece se eliberează tuşul, provocând pete iremediabile, mai ales în cazul vaselor confecţionate din acrilat. Ziarul se poate folosi într-o chiuvetă nevopsită, executată din oţel.

Pierderea apei la suprafaţa pământului din ghiveci poate fi parţial diminuată scăzând iluminarea în zona respectivă. Trăgând total sau parţial perdelele sau storurile încetinesc procesele vitale ale plantei astfel încât, dacă nu lipsiţi mai mult de 2-3 săptămâni, planta nu va suferi mult; dacă se menţine iluminarea mult diminuată pentru o perioadă mai lungă de timp, planta ar putea deveni lungă şi subţire, firavă şi palidă, adică exact ceea ce trebuie evitat.



Părerea ta contează



    Nume
    Adresă email (confidenţial)
    Mesaj
    Introduceţi caracterele Reincarca imagine