Căutare pe site
Rezultate pentru feriga
|
|
|
S-ar crede că iarna este o perioadă de repaus şi deci de linişte pentru aproape toate plantele, chiar şi pentru acelea care necesită îngrijire în această perioadă; lucrurile nu stau însă tocmai aşa. Chiar dacă “dorm”, plantele sunt vii şi prin urmare expuse riscului vătămărilor din partea diferiţilor factori sezonieri. |
|
|
|
Vara este perioada anului în care plantele sunt în plină şi viguroasă dezvoltare, amplificându-se toate funcţiile primare ale ciclului vegetativ, în primul rând cele referitoare la formarea organelor reproducătoare. Într-adevăr, pentru majoritatea plantelor acest anotimp reprezintă perioada de înflorire maximă şi de transformare a florilor în fructe, conţinând seminţele din care se vor naşte noile plante. |
|
|
|
Când încercăm să amplasăm diferite plante de apartament este important să reuşim a obţine asortarea formelor şi culorilor. Acest lucru se poate realiza aşezând câteva ghivece mari cu plante de dimensiuni importante cum ar fi Ficus elastica, Dieffenbachia picta sau Howea forsteriana în spatele celor mai mici, cu specii de talie mai modestă, dar care au frunze colorate. |
Părul Maicii Domnului |
|
Datorită aspectului său extrem de graţioşi, Părul - Maicii - Domnului este una dintre plantele de apartament cele mai cunoscute; fiind totuşi o plantă foarte delicată necesită, pentru a obţine rezultate bune, o îngrijire care, deşi este simplă, are reguli exigente şi precise. Este o ferigă care prezintă un frunziş delicat, constituit din multe frunzuliţe triunghiulare reunite pe rămurele mlădioase. |
partea 2 |
|
Sunt foarte răspândite pe plantele-arbuşti şi arbori, dar atacă şi multe specii erbacee şi suculente. Ca şi păduchii de plante, înţeapă şi sug seva plantelor, pot transmite viroze şi pot favoriza dezvoltarea mucegaiului şi a ruginei-frunzelor. |
partea 2 |
|
|
Această boală, numită şi oidium după numele ciupercii care o provoacă, se manifestă pe frunze şi uneori, pe tulpini şi pe flori. Rezultatul vizibil şi imediat sunt petele de un alb-murdar şi prăfoase. Părţile afectate mai întâi se deformează şi apoi se usucă. |
Ferigă de cameră |
|
Nephrolepis este un gen de circa 30 de specii de ferigi sempervirescente sau semi-sempervirescente, epifite sau terestre, care cresc în mod natural în pădurile din regiuni tropicale şi subtropicale. Sunt ferigi foarte frumoase şi puţin pretenţioase, rezistente şi adaptabile. Specia cea mai cultivată este Nephrolepis exaltata. |
|
|